OTL a anunţat că studenţii orădeni beneficiază de o reducere de 90% la abonamentul pe mijloacele de transport în comun din municipiu.

Aceeaşi reducere de 90% se aplică şi pentru abonamentele studenţilor din Zona Metropolitană care studiază în Oradea atât pe ruta de deplasare din localitatea de reşedinţă până în municipiu, cât şi pe transportul public local.

În conformitate cu Legea nr. 198/2023, beneficiază de tarif redus cu 90%, pe mijloacele de transport local în comun, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate de pe raza municipiului Oradea, în vârstă de până la 30 de ani, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenții din anii terminali beneficiază de abonament subvenționat, cu data încărcării înainte de 31 iulie.

Preţul unui abonament de student cu reducere de 90%, valabil în Municipiul Oradea, este de 8 lei/lună şi se poate încărca: prin Aplicaţia „OTL Oradea”, disponibilă pentru Android/iOS şi desktop; la punctele de vânzare OTL.

În cazul în care studenţii nu deţin un card de călătorie, pentru eliberarea acestuia vor trebui să se prezinte la punctele de preluare a datelor cu următoarele decumente: actul de identitate; adeverinţa sau carnetul de student vizat pentru anul universitar în curs.

„Studenţii din localităţile aferente Zonei Metropolitane Oradea (Borş, Sânmartin, Hidişelul de Sus, Paleu, Cetariu) beneficiază de abonamente cu tarif redus cu 90% pe ruta de deplasare din localitatea de reşedinţă până în Municipiul Oradea şi pe transportul public local din Municipiul Oradea. Pentru a beneficia de această gratuitate, rugăm studenţii să se prezinte la punctele de vanzare OTL SA cu cardul de călătorie şi cu actul de identitate”, precizează OTL.