OTL a anunţat că, începând de azi, 13 iulie, la punctele vânzare a biletelor şi abonamentelor preţul unei măşti este de 1 leu/bucată.

„Reamintim cetăţenilor despre obligativitatea purtării, în continuare, a măştilor de protecţie în mijloacele de transport în comun. Mulţumim, totodată, călătorilor care s-au conformat noilor reguli şi le utilizează, contribuind astfel la siguranţa personală şi a celorlalţi călători împotriva răspândirii infecţiei cu Covid-19”, se menţionează într-un comunicat de presă al OTL, în care se mai precizează: „Sprijinită de Primăria Municipiului Oradea, OTL pune la dispoziţia populaţiei, prin reţeaua de puncte de vânzare a titlurilor de călătorie, măşti de protecţie, iar preţul acestora este, începând din 13 iulie, de 1 leu/bucata”.