Începând de vineri, 13 februarie, Starea civilă se mută în Cetatea Oradea – Corpul I
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (S.P.C.L.E.P) informează cetățenii că, începând cu data de 13 februarie, Compartimentul de stare civilă își va desfășura activitatea în Cetatea Oradea – Corpul I.
Decizia a fost luată ca urmare a lucrărilor de amenajare interioară ce vor avea loc la sediul actual, din clădirea Primăriei Oradea.
„În intervalul 13–17 februarie 2026, până la operaționalizarea tuturor fluxurilor de lucru, activitatea se va desfășura astfel: înregistrarea deceselor, căsătoriilor și divorțurilor nu va fi întreruptă și se va desfășura după programul normal de lucru (8.00 – 16.30); toate celelalte activități de stare civilă vor fi suspendate, urmând a fi reluate în data de 18 februarie, ora 8.00. Vă mulțumim pentru înțelegere”, transmite municilaitatea orădeană.
Accesul în sediul temporar se va face prin intrarea principală în Cetate, cea dinspre Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Piața Emanuil Gojdu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.