O noua ediție a Târgului Gusturilor și Produselor din Valea Ierului va avea loc sâmbătă, 14 mai, și duminică, 15 mai, între orele 10.00–19.00, în Parcul 1 Decembrie din Oradea.

„Și de această dată, târgul doreşte să promoveze produsele tradiționale din Valea Ierului, dar și să asigure vizitatorilor posibilitatea de a pune în coș produse sănătoase și naturale, preparate după rețetele tradiționale, specifice regiunii”, anunță organizatorii evenimentului.

Potrivit acestora, târgul va găzdui zeci de mici producători agricoli şi meşteri populari, „cu scopul de a promova beneficiile consumării bioalimentelor produse în această zonă”. Vor fi promovate, și de această dată, uleiuri presate la rece, diferite cașcavaluri, sucuri, miere, murături de casă, fructe şi legume, dar și alte bunătăți, toate sub brandul produselor din Valea Ierului – brandul deja cunoscut și simbolizat de albăstrea.

Evenimentul este organizat de Asociația Agricultorilor din Valea Ierului.