RER Vest a anunţat că Biroul Relații cu Clienții de pe strada Moliere și cel din Primăria Oradea vor fi închise în data de 9 iunie. La fel şi Punctele de Colectare Thurzo Sandor, Uzinelor, dar și Centrul cu Aport Voluntar Ceica.

 

RER Vest informează clienţii persoane fizice că în a doua zi de Rusalii deșeurile vor fi colectate după graficele cunoscute. Astfel, vor fi ridicate toate deșeurile programate a fi colectate luni, 9 iunie. 

Operatorul de salubrizare le reamintește clienților să scoată deșeurile la limita de proprietate în seara de dinaintea zilei de colectare, pe fracții, în recipientele stabilite prin contract, pentru ca acestea să fie colectate, conform calendarului.

Punctele de colectare de pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor vor fi închise în 9 iunie. Tot închis va fi și Centrul cu Aport Voluntar Ceica.

Biroul Relații cu Clienții de pe strada Moliere nr. 21 este, de asemenea, închis în 9 iunie, la fel ca Biroul RER Vest din cadrul Primăriei Oradea. 

Din 10 iunie, Birourile de Relații cu Clienții revin la programul normal, adică vor fi deschise, de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00.