Pentru a obtine fructe de calitate de la pomi plantați cu cel puțin 3-4 ani în urmă, precum și din plantațiile mai vechi, este necesar să aplicăm în această perioadă lucrări importante, care să stimuleze o bună rodire și o perioadă normală de viața a plantațiilor.

 

În această etapă de repaus vegetativ, cele mai importante lucrări se referă la tăierile de rodire, de formare a coroanelor și de reîntinerire și refacere a acestora.

Tot acum o lucrare importană este fertilizarea de bază cu gunoi, de îngrășăminte chimice sau combinate, urmată de săpatul sub coroana pomilor pentru încorporarea în sol a îngrășămintelor și afânarea acestuia.

De asemenea, o lucrare de importanță deosebită este tratamentul pentru combaterea bolilor și a dăunatorilor, care în această perioadă de repaus vegetativ, se poate face folosind concentrații mai mari de insecto-fungicide, respectând recomandările Laboratorului de Protecția a Plantelor, cu toate elementele descrise în buletinul de avertizare, emis și publicat, în urmă cu puțin timp, în ziarul Crișana.

Având în vedere că lucrările din perioada repausului vegetativ, pun bazele recoltei de fructe din acest an, ele trebuie făcute în baza unui minim de cunoștințe despre morfologia și fiziologia pomilor, care trebuie corelate cu specificul fiecarei livezi, ținând cont de specie, vârsta, și modul în care a fost anul precedent.

Taierea (tunsul) pomilor este una dintre cele mai importante lucrări de care depinde calitatea rodului, cantitatea de fructe, care poate fi normată din foarfeca, dar și de durata de viața activa a pomilor (livezilor), dacă avem în vedere că prin tăiere pomii se mențin într-un echilibru biologic. Acest echilibru înseamnă o rodire și creștere a lastarilor normale, evitându-se apariția rodirii periodice concretizată prin a avea unul-doi ani cu rodire abundentă, urmat de ani fără rod sau cu fructe foarte puține.

Peste toate avantajele care decurg din efectuarea tăierilor, nu trebuie să neglijăm faptul că este una din lucrările care respectă în totalitate mediul înconjurător, calitatea și cantitatea producției de fructe, fiind asigurată de această lucrare foarte prietenoasă cu mediul înconjurător.

Despre tăierile ce se efectuiază în livezi se mai pot spune multe, pentru că este o lucrare complexă, care cere să se facă de către oameni instruiți în acest sens.

La ora actuală, deși cărțile de specialitate cuprind toate informațiile necesare, unii se informează de pe rețelele de socializare, care spun cum se fac aceste lucrări, dar nu există o responsabilitate a celor care postează informațiile.

De aceea o carte semnată de autori competenți, nu poate decât să întarească cele relatate cu responsabilitate în carte sau articolul scris, rămânând ca o garanție a unei experiențe și concluzii, cu valoare științifică, tehnică și economică.

Cum se aplică tăierile la pomi izolați sau în livezi, este mai dificil de redat într-un material ca acesta. De aceea se impune că organele cu atribuții în coordonarea agriculturii să organizeze instruiri pe zone cu grupuri de pomicultori interesați, unde specialiști pe tematici bine alese să explice și să arate concret cum se taie pentru formarea unui pom tânăr, pentru rodire, un pom la început de rod, prin rodire și menținerea coroanei, pomi aflați în plină perioadă de rodire și regenerare, în cazul pomilor aflați în ultimii ani de exploatare, precum și a pomilor la care nu au mai fost aplicate tăieri în ultimii ani.

Această acțiune de organizare a instruirii agricultorilor pe diferite teme de sezon a fost o practică obișnuită în urmă cu ani.

Dacă se mai păstrează, este de remarcat că aceasta se face în cultura mare prin organizarea zilelor la grău, porumb, oleagenoase, specii la care recoltele au ajuns la niveluri de performanță europene.

Cred că specialiștii și cultivatorii (mari și mici) de pomi ar avea de câștigat din asemenea întâlniri unde se pot cunoaște, pot ridica probleme și adresa întrebări și pot primi răspunsuri și din experiența altor colegi; vor pleca mai documentați, mai încrezători în propriile afaceri, care să ridice nivelul de încredere în a produce fructe de calitate, fără a mai obliga cumpărătorii să consume fructe din import, cu aspect frumos, dar departe de gustul fructului românesc, dat de soarele care ne încălzește și luminează pământul cu relief frumos, măns și mai nepoluat, pe care-l călcăm și îl admirăm în fiecare zi.

Conf. dr. ing. Aurel BUNEA