Direcția Poliția Locală Oradea a anunţat că, în data de 28 februarie, a constatat, afișarea, pe un autovehicul staționat pe str. Roșiorilor, a unei somații care imită tipizatul emis de Poliția Locală.

Documentul avea următorul text: „există indicii că acest autovehicul este neutilizat și presupus a fi abandonat, drept pentru care poate fi ridicat, recuperarea vehiculului fiind posibilă numai după achitarea sumei de 2.000 lei cu titlu de amendă”.

„Menționăm că documentul este un FALS, o copie după modelul de somație utilizat de către Direcția Poliția Locală Oradea. Documentele emise de Poliția Locală Oradea sunt distinctiv înseriate şi au aplicată ștampila Primăriei Oradea. Precizăm că fapta săvârșită întrunește toate condițiile legale pentru a se încadra în sfera infracționalului, drept urmare cetățenii sunt rugați să fie atenți la aceste detalii și să anunțe orice situații similare la Dispeceratul Poliției Locale, la telefon 0259/969, prin email politia.locala@oradea.ro sau prin aplicația Oradea City Report”, menţionează Direcția Poliția Locală Oradea.