Primăria Oradea, în parteneriat cu RER Vest, derulează, începând de luni, 6 octombrie, până la finalul lunii,  campania de curățenie de toamnă, oferind orădenilor posibilitatea de a se debarasa gratuit de resturile vegetale rezultate în urma toaletării arborilor sau curățării grădinilor.

Orădenii care au contract de salubrizare cu operatorul delegat, dar și administratorii asociațiilor de proprietari, sunt rugați să scoată la limita de proprietate resturile vegetale. Pentru a evita răspândirea acestora pe carosabil sau trotuare, orădenii sunt rugați să le depoziteze în saci transparenți, iar în cazul crengilor, să fie tăiate și legate, pentru a evita eventuale accidentări ale trecătorilor. Echipajele RER Vest implicate în campania curățeniei de toamnă au program zilnic, de luni până vineri, și acoperă întreg municipiul Oradea, în etape, fiecare zonă urmând să fie acoperită, în funcție de sectorul programat.

În săptămâna 6 – 10 octombrie, echipajele RER Vest vor acoperi cartierele Ioșia – zona de blocuri și zona de case, Ioșia Nord și Grigorescu. Sectorul este delimitat de malul stâng al Crișului  Repede (între Pod Densusianu și Pod Dacia Continental) – str. Piața Emanuil Gojdu – str. Piața Cetății – str. Gheorghe Costa-Foru – str. Piața 22 Decembrie – str. Feldioarei – str. Făgărașului – str. Ceyrat – str. Universității – str. Ogorului – str. Apateului.

În săptămâna 13 – 17 octombrie, echipajele se vor afla în cartierele Nufărul I, Nufărul II, Velența, Dragoș Vodă, Salca, Tokai și Tineretului. Sectorul este delimitat de malul stâng al râului Crișul Repede (între Pod Dacia - Continental și str. Arabilor) - str. Piața Emanuil Gojdu – str. Piața Cetății – str. Gheorghe Costa-Foru – str. Piața 22 Decembrie – str. Feldioarei – str. Făgărașului – str. Ceyrat – str. Universității – str. Ogorului - str. Apateului.

În săptămâna 20 – 24 octombrie, vor fi ridicate deșeurile vegetale strânse în cartierele Olosig, Iorga și Podgoria. Sectorul este delimitat de malul drept al Crișului Repede (între Podul Dacia Continental și Podgoria) – Bulevardul Decebal – str. Eroul Necunoscut – str. Corneliu Coposu -  Lacul Roșu – Pod Teodor Neș - str. Calea Bihorului.

În săptămâna 27 – 31 octombrie, vor fi ridicate deșeurile din cartierele Rogerius, Episcopia și Oncea. Sectorul este delimitat de malul drept al râului Crișul Repede (între Podul Dacia Continental și Podul Densusianu) – Bulevardul Decebal – str. Eroul Necunoscut – str. Corneliu Coposu - str. Lacul Roșu – Pod Teodor Nes – str. Calea Bihorului.

”Compania RER Vest reamintește orădenilor că, în afara campaniilor periodice de curățenie, deșeurile vegetale precum frunze, crengi, iarbă cosită, rămurele, gard viu, plante de apartament sau grădină se pot depozita, mărunțite, în pubela de culoare maro destinată deșeurilor biodegradabile, în limita volumului acesteia. De asemenea, acest tip de deșeuri se poate transporta și depozita gratuit la oricare dintre cele două puncte de colectare prin aport voluntar situate pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor, administrate de SC Rer Vest SA. Regulile de colectare separată a deșeurilor și programul de colectare sunt disponibile pe site-ul www.rervest.ro”, menționează operatorul de salubrizare din Oradea.