Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul pentru combaterea afidelor (păduchilor cenușii) la sâmburoase - prun, piersic, vişin, cais.

Afidele sunt specii polifage (folosesc ca hrană o gamă variată de plante) şi atacă atât frunzele, cât şi lăstarii tineri. Acestea formează colonii pe dosul frunzelor, unde înțeapă şi sug sucul celular, iar, în urma atacului, frunzele devin lipicioase şi se răsucesc. Prezența furnicilor pe pom este un indiciu că există atac de afide, acestea de fapt se hrănesc cu excrementele afidelor (roua de miere).

Se mai combat: omizi defoliatoare, ciuruirea, pătarea roşie.

Efectuaţi tratamentul folosind unul din amestecurile:

1. Decis 25 wg - 0,03% + Dithane M 45 - 0,2% sau

2. Mavrik 2 f - 0,05% + Luna Experience 400 sc - 0,5 l/ha sau

3. Cyperguard 25 ec - 0,02% + Score 250 ec - 0,15 l/ha.

Se mai pot utiliza şi alte produse de protecția plantelor, omologate în România. Perioada optimă pentru efectuarea tratamentului: IMEDIAT.

Tratamentul se repetă la 8-10 zile, folosind un alt amestec din cele menţionate mai sus. La prepararea soluției se vor respecta toate instrucțiunile de folosire de pe eticheta produsului.

Conform normelor Uniunii Europene privind ecocondiţionalitatea, toate informațiile privind utilizarea produselor de protecție a plantelor de către utilizatorii profesioniști vor fi completate la zi în Registrul de evidență a tratamentelor şi păstrate cel puțin 3 ani.

După golire, ambalajele din material plastic se vor clăti obligatoriu de 3 ori, soluţia rezultată golindu-se în rezervorul maşinii de tratat. Ambalajele se depozitează în magazii şi se returnează distribuitorului. Se vor respecta normele de tehnica securităţii muncii, protecţia albinelor şi a mediului înconjurător aşa cum prevede legislaţia în vigoare, se arată în buletinul întocmit de ing. Virgil Itu şi aprobat de şef serviciu ing. Nicolae Rugea.