Oficiul Fitosanitar Bihor recomandă efectuarea tratamentului fitosanitar pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: musca cepei (Delia antiqua) și tripsul tutunului (Trips tabaci) la cultura de ceapă și usturoi.

Musca cepei (Delia antiqua) are două generații pe an, iar în această perioadă adulții devin activi și încep depunerea ouălor în zona coletului în apropierea solului, însă cele mai mari pagube le fac larvele acestora, care după eclozare atacă bulbii și frunzele tinere.

Tripsul tutunului (Trips tabaci) este o specie polifagă, atacă numeroase specii de plante din sere, solarii și câmp. Atacul în câmp este favorizat în special de vremea secetoasă și caldă. Atât adulții, cât și larvele se localizează pe frunze și vârfurile vegetative, hrănindu-se cu seva din țesuturi.

Efectuați tratamentul folosind unul din produsele:

Benevia – 0,75 l/ha sau

Mavrik 2 F – 0,05% sau

Mospilan 20 SG – 0,025%.

Perioada optimă pentru efectuarea tratamentului: 2 – 4 frunze. Tratamentul se repetă după 10 – 12 zile, utilizând un alt produs omologat, având în vedere apariția eșalonată a adulților. Nu se aplică la ceapa care se consumă în stare verde. Ca măsuri preventive se recomandă rotația culturilor (3-4 ani), strângerea resturilor vegetale după recoltare, arătura adâncă, plantarea mai timpurie a arpagicului.

La prepararea soluției se vor respecta toate instrucțiunile de folosire de pe eticheta produsului. De asemenea, se va verifica cu mare atenție recomandările privind compatibilitatea produselor atunci când urmează să se facă amestecuri de produse de protecția plantelor.

Respectaţi cu stricteţe normele de protecţie şi securitate a muncii, protejaţi familiile de albine împotriva intoxicaţiilor cu produse de protecţie a plantelor, verificaţi cu mare atenţie recomandările cu privire la compatibilitatea produselor atunci când intenţionaţi să aplicaţi amestecuri de produse de protecţie a plantelor, luaţi măsurile ce se impun pentru protecţia mediului înconjurător, se arată în buletinul întocmit de ing. Virgil Itu, responsabil Prognoză şi Avertizare din cadrul Oficiului Fitosanitar Bihor.