Cântec Ostăşesc

Astăzi, 21 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului, va avea loc premiera spectacolului „Cântec ostășesc”, al Ansamblului Nagyvárad. Spectacolul aduce un omagiu tuturor celor care au avut de suferit în Primul Război Mondial, în special familiilor destrămate şi a fost montat la Oradea de Mihályi Gábor, directorul artistic al Ansamblului Popular Maghiar de Stat, artist emerit al Ungariei.

Punctul de pornire și sursa de inspirație a spectacolului o constituie culegerea de cântece ostășești din Primul Război Mondial realizată de  Bartók și Kodály. „Cântec ostășesc” nu sărbătorește bătălii victorioase, dar nici nu deplânge pierderile, nu ridică ritualurile memoriei colective pe scena de teatru, ci se concentrează pe om, cu tot cu tragediile lui individuale. În primul rând, din perspectiva femeii, a nevestei, a iubitei, a drăguței, a „părăsitei”. Finalul spectacolului nu este tragic, dar nici nu oferă eliberare. E dulce-amar, ca viața, unde, pe lângă soare, întotdeauna este prezentă și umbra”, transmite regizorul.

Spectacolul cuprinde şi opere de Bartók precum „Dansuri populare românești”, „Trei cântece populare din județul Ciuc”, respectiv lucrări corale cântate de membrii Corului Filarmonicii de Stat Oradea.

 

Turneul „Gașca Zurli în jurul lumii”

Pinguinul Magelan și-a propus să vadă toată România. A prins drag de țara noastră, iar atunci când Magelan își propune ceva, el face în așa fel încât să-și vadă visul cu ochii.

La fel i-a învățat și pe prietenii din Gașca Zurli, să lupte pentru visul lor. Explorăm împreună lumea, descoperim locuri noi, învățăm o mulțime de lucruri despre țări și tradiții, devenim mai curioși, mai buni, mai luptători. În Oradea spectacolul va avea loc la Casa de Cultura a Sindicatelor, pe data de 4 aprilie, de la ora 11.00

 Preţ bilete

• Categoria 3 - 40 lei

• Categoria 2- 90 lei

• Categoria 1- 150 lei (posesorii acestei categorii de bilet vor beneficia la finalul spectacolului de acces la întâlnirea specială cu Gașca Zurli )

 

Program filme Cinema Palace 21 februarie – 27 februarie

 

10 Zile Fără Mama 2D Avanpremiera AG

Miercuri – Joi: ora 21:00

 

1917 2D AP12

Vineri – Marți: ora 21:00

 

Bad Boys for Life 2D N15

Vineri: ora 12:25

Vineri – Marți: orele 14:55; 17:15; 19:35; 21:55

Duminică: ora 12:20

Luni: ora 12:25

Miercuri: orele 12:20; 19:50; 22:10

Miercuri – Joi: orele 14:55; 17:15

Joi: orele 12:25; 19:55; 22:15

 

Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn 2D N15

Vineri: ora 13:55

Vineri – Joi: orele 17:00; 20:10

Sâmbătă – Duminică: ora 13:50

Luni – Marți: ora 13:55

Miercuri: ora 13:50

Joi: ora 13:55 

 

Colectiv 2D Avanpremiera AP12

Miercuri – Joi: ora 19:40

 

Dolittle DUB 3D AG

Vineri: ora 13:30

Duminică: ora 13:35

Luni – Joi: ora 13:30 

 

Emma 2D AP12

Vineri – Marți: ora 19:50

Vineri – Miercuri: ora 14:40

Joi: ora 14:45

 

Fantasy Island 2D N15

Vineri: orele 15:55; 19:25 

Vineri – Joi: ora 22:25

Sâmbătă: ora 19:35

Sâmbătă – Duminică: ora 15:50

Duminică – Joi: ora 19:25 

Luni – Marți: ora 15:55

Miercuri: ora 15:50

Joi: ora 15:55 

 

Frozen II DUB 3D AG

Vineri: ora 17:30

Sâmbătă: ora 11:35

Duminică – Marți: ora 17:30

Miercuri: orele 11:35; 17:30 

 

Latte & the Magic Waterstone DUB 2D AG

Vineri: ora 12:20

Sâmbătă – Duminică: orele 10:30; 12:10

Luni – Marți: ora 12:20

Miercuri: orele 10:30; 12:10

Joi: ora 12:20

 

Miami Bici 2D Premiera N15

Vineri – Joi: orele 12:50; 14:45; 16:40; 18:35; 20:30; 22:15

Sâmbătă – Duminică: ora 11:05

Miercuri: ora 11:05

 

Paw Patrol: Ready, Race, Rescue DUB 2D AG

Sâmbătă – Duminică: ora 10:50

Miercuri: ora 10:50

 

Richard Jewell 2D AP12

Vineri – Marți: ora 22:05

Miercuri – Joi: ora 21:30

 

Sonic the Hedgehog 2D Premiera AG

Vineri – Miercuri: ora 19:05

Joi: ora 18:00

 

Sonic the Hedgehog DUB 2D Premiera AG

Vineri – Joi: orele 12:25; 14:20; 16:20; 18:15

Sâmbătă – Duminică: ora 10:55

Miercuri: ora 10:55

 

Sonic the Hedgehog DUB HUN 2D Premiera AG

Vineri – Miercuri: ora 17:55

Vineri – Joi: ora 13:00

Sâmbătă – Duminică: ora 10:35

Miercuri: ora 10:35 

Joi: ora 17:30

 

The Call of the Wild 2D Avanpremiera AG

Joi: ora 19:05

 

The Gentlemen 2D AP12

Vineri: orele 15:25; 21:30

Sâmbătă: orele 15:25; 21:35

Duminică – Marți: orele 15:25; 21:30

Miercuri – Joi: ora 15:20 

 

The Invisible Man 2D Avanpremiera N15

Miercuri – Joi: ora 21:45