To net, or not to net?
Date, fişiere, acces, descărcare, chat, e-mail, conectare... toate s-au învârtit în mintea ta dominate de un mare semn de întrebare. Şi ţi-ai zis: "Ce-o fi şi cu Internetul ăsta... o nouă modă?" Dar n-a fost aşa. S-a dovedit a fi ceva mult mai serios decât un entuziasm de sezon. Şi fără să-ţi dai seama cum, când şi de ce, ai devenit şi tu dependent de acest virus care a pus stăpânire pe o lume întreagă.
Deodată te trezeşti în faţa unui calculator conectat la internet şi realizezi că a trecut o grămadă de vreme de când n-ai mai mers la o plimbare, de când n-ai mai deschis o carte, de când n-ai mai vorbit cu nimeni faţă în faţă. Acest lucru te sperie, pentru că nu eşti convins că mai ştii cum să faci o plimbare utilizând picioarele, cum să citeşti o carte răsfoind paginile sau cum să vorbeşti cu o persoană privind-o în ochi. În alte cuvinte, eşti aşa de prins în spaţiul virtual, încât începi să uiţi adevărata realitate. Ar fi nedrept să spui că toate orele petrecute în faţa monitorului au fost pierdere de vreme. N-a fost aşa. Ai obţinut chiar nişte informaţii interesante din mai multe domenii, ai aflat noutăţi, ai vorbit cu oameni noi, dar te-ai pierdut printre o mulţime de ferestre deschise fiecare pe alt www.CeConteazaCe.com , prin exagerat de multe conversaţii inutile cu persoane cu care nu aveai nici un punct comun şi printr-o infinitate de programe descărcate pentru scopuri pierdute.
Ai ajuns să porneşti mereu nerăbdător calculatorul, să aştepţi stresat să se conecteze la internet, pentru ca apoi să rămâi lipit de ecranul care îţi dezvăluia nişte noutăţi mai mult sau mai puţin reale. O vreme ai considerat timpul petrecut în faţa calculatorului, navigând pe internet, ca fiind cel mai palpitant de pe parcursul întregii tale zile. Apoi ai început să te saturi de aceleaşi site-uri, de aceleaşi programe, de aceleaşi conversaţii banale de pe chat şi de nelipsita întrebare fără de care nu mai puteai cunoaşte oameni noi: asl pls (age, sex, location)? Atunci ai început să cauţi palpitaţiile, să încerci să le localizezi pentru a putea să le defineşti, dar ai rămas şocat şi dezamăgit pentru că "cel mai palpitant timp de pe parcursul zilei tale" s-a dovedit a fi lipsit de orice palpaţie, de orice suflare.
Probabil, e de vină plictiseala sau poate te-a şocat inertul internet, dar acum nu mai vrei să-ţi iroseşti vremea într-o realitate falsă. Te conectezi cu un entuziasm mai scăzut, nu mai amâni ora de culcare pentru "încă o secundă de internet" şi nu mai consideri timpul petrecut în faţa calculatorului ca fiind palpitant. Totul s-a aplatizat, ai adaptat realitatea virtuală la realitatea normală şi, totuşi, n-ai renunţat la internet: mai descarci muzică şi filme, mai vizitezi câteva site-uri (cauţi oferte de vacanţă, burse pentru străinătate, simulări de examene etc., mai trimiţi câteva e-mailuri scurte, mai cauţi referate sau mai vorbeşti cu cei doi-trei prieteni care ai considerat că merită osteneala.
Da, trebuie să recunoşti că ai fost şi tu pe cale să ajungi un component din calculator, un fişier de descărcat, o dischetă de formatat, dar te-ai trezit la timp, tot în faţa unui calculator conectat la internet, dar erai doar încă unul dintre utilizatori, încă un fost maniac.
Andra CHIRILĂ, clasa a X-a C, C.N. "Mihai Eminescu"
9 mai 2005
La agăţat pe net
Printre altele, putem caracteriza internetul ca fiind o modalitate frecventă şi tot mai utilizată a ceea ce noi numim "blind date". Tot mai mulţi oameni sunt acaparaţi de aceste "întâlniri virtuale", pe care le consideră adevărate aventuri.
Cu siguranţă am auzit cu toţii de cel puţin un film în care eroina, decepţionată sentimental, se întâlneşte cu un personaj găsit pe Internet. Tipul, fermecător în aparenţă, curtenitor şi foarte atent, se dovedeşte în final un frustrat, un depravat care îşi roade unghiile, se scobeşte între dinţi cu unghia degetului mic, are un aer uşor tembelizat sau se îmbracă neglijent. Dar spiritul de aventură trăieşte în fiecare dintre noi. Cine nu riscă nu câştigă. Sau în cazul "eşecurilor", câştigă cine nu riscă. Dincolo de un nickname oarecare se poate ascunde un seducător, dar şi un afemeiat, un intelectual, dar şi un mediocru. Întrebarea firească ar fi de ce? Ce m-a determinat să fac asta? La majoritatea apare curiozitatea de a descoperi noi orizonturi, de a cunoaşte ce se află mai presus de cuvinte, de a întâlni omul din spatele măştii. Sub protecţia internetului, cu toţii devin ceea ce şi-ar dori să fie în realitate: frumoşi, deştepţi şi cu bani. Net-ul uniformizează personalităţile şi le transformă în poveşti de succes.
La urma urmei, de ce nu?! Poţi să te amuzi copios, fără să te afecteze sentimental. Întâlnirile cu indivizii de pe internet pot fi un ingredient care îţi colorează din când în când viaţa. Cu condiţia să nu pleci de la numeroase aşteptări. Sau, poate, cine ştie?! Destinul ne joacă de multe ori feste. Iar la celălalt capăt să fie chiar persoana pe care mereu ai aşteptat-o, pe care mereu ai căutat-o şi pe care în sfârşit ai găsit-o.
Anca NEGRĂU, clasa a X-a B, C.N. "Mihai Eminescu"
16 mai 2005
Feţele fericirii
Ce este fericirea? Te-ai întrebat vreodată? Cea mai simplă exlicaţie: un sentiment? Prea banal parcă? Dex-ul zice: fericirea este o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină. Foarte adevărat, dar nu prea convingător. Un sentiment nu poate fi încadrat cu asemenea precizie.
Platon, Aristotel, raţionalismul modern susţin că fericirea este o "stare" legată de una sau de toate facultăţile sufletului. Posibil. Pe de altă parte, şcoala cirenaică şi utilitarismul modern susţin că fericirea este, în ultimă instanţă, plăcere. Oarecum adevărat. Poeţii consideră libertatea ca fiind fericirea supremă, dar nu toţi suntem poeţi. Îndrăgostiţii sunt fericiţi când sunt împreună, dar nu toţi ne-am găsit perechea. Fericirea are multe feţe. Ea poate să iasă din dragoste, linişte, ceartă, aproape din orice acţiune pe care o facem. Ea aduce zâmbete, urlete, chiar şi lacrimi câteodată. Există întregi filosofii de viaţă legate de fericire. Un lucru este sigur: toţi oamenii doresc să fie fericiţi, doar că fiecare are un mod special de a-şi atinge scopul. Eu îmi simt întreaga familie aproape şi sunt fericită, stau cu prietenii mei, îi văd cum se distrează, cum se prostesc şi sunt fericită, sau pur şi simplu stau pe o bancă şi văd că este senin afară. Zâmbesc, sunt fericită!
Te-ai gândit vreodată ce te face pe tine fericit ? Cred că e timpul?
Andreea BÂRZANU, clasa a IX-a E, Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan"
23 mai 2005
"Manners make man"
Ne aflăm la începutul secolului XXI şi ni se pare că se apropie sfârşitul lumii... Trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Asistăm îngroziţi la imaginile cumplite din aşa numitele zone conflictuale, zone ce se ivesc în cele mai neaşteptate locuri de pe glob şi se înmulţesc îngrijorător.
În discoteci tinerii dansează pe mese! Alţii, care se autointitulează "Hell`s Angels", pornesc noaptea pe motociclete, având la bord casetofoane cu muzică Heavy Metal, raşi în cap sau cu plete, îmbrăcaţi în bluzoane de piele pe care sunt prinse ecusoane cu capete de mort, în jeanşi şi cizme, oferindu-ne pentru o clipă o imagine de apocalipsă. Desigur, e vorba de o imagine trunchiată şi catastrofală a societaţii în care trăim, dar nu putem să nu ţinem seamă şi de ea. În astfel de condiţii, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? N-ar fi mai bine să ne întrebăm dacă ele nu au devenit cumva demodate, inutile? Răspunsul e unul singur: buna creştere nu este şi nu va deveni niciodată inutilă, pentru că îl va face pe om să se respecte în primul rând pe sine. Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm? Avem oare dreptul să considerăm tradiţiile depăşite? Fără îndoială că nu. Căci nimic nou nu e sub soare... Iată un vechi adevăr ce nu poate fi negat.
În toate timpurile a existat tendinţa oamenilor de a se opune legilor impuse de politeţe, deoarece la prima vedere par restrictive şi inutile. Ele sunt parcă inventate să îngrădească libertatea individului. Dar, după o scurtă experienţă de viaţă, fiecare om este nevoit să accepte că bunele maniere nu sunt deloc inutile, ci ele contribuie la formarea noastră ca "oameni", la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi. (?)
Bunele maniere mai înseamnă să rezişti unei tentaţii care te poate transforma din om cinstit într-un pungaş. Puţini ştiu că a găsi un portofel pe stradă şi a nu-l preda la Poliţie se cheamă furt. Cei mai mulţi îl consideră noroc... Hazardul nu trebuie să favorizeze infracţiunea şi abaterea de la regulile de bună comportare. Dacă eşti cu adevărat convins că trebuie să fii politicos oricând şi în orice ocazie, înţelegi adevărul fundamental cuprins în celebra inscripţie gravată pe faţada cladirii de la New College, din Oxford: "Manners make man" - comportamentul îl face pe om. Bunele maniere sunt apanajul omului care îşi cunoaşte exact locul în lumea în care trăieşte.
Alexandru Ion, clasa a X-a D, Grup Şcolar "Vasile Voiculescu"
30 mai 2005
"Caută comoara"
Cu ocazia zilei Liceului "Don Orione", consiliul elevilor a organizat o confruntare între liceele din oraş. Prima parte s-a ţinut între clasele din liceul nostru sâmbătă, 14.05.2005. Elevii au căutat bileţelele, fără biciclete, role sau mijloace de transport ei fiind nevoiţi să se deplaseze pe jos. Învingători au ieşit elevii din clasa a IX-a A, care au fost premiaţi cu cupa "Caută comoara".
A doua parte a avut loc joi, 19.05.2005, între consiliile celorlalte licee: Grupul Şcolar "Vasile Voiculescu", Grupul Şolar "Traian Vuia", Liceul Greco-Catolic, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" şi liceul nostru, "Don Orione". În ciuda vremii capricioase din acea zi, jocul s-a ţinut, fiind prezente toate liceele mai sus menţionate. Prin ploaie şi vânt, concurenţii au străbătut oraşul, căutând bileţele cu indicii. După ore bune de căutat, concurenţii care au ajuns primii la liceu au fost cei de la "Vasile Voiculescu", urmaţi de cei de la "Don Orione" şi mai târziu de cei de la Liceul Greco-Catolic.
Premiile au constat în cupe şi diplome chiar şi pentru cei care s-au clasat pe locurile 4, 5, 6. Cei aflaţi pe locurile 1, 2 şi 3 au primit cupe şi premii în bani. Participanţii de la Liceul Don Orione au donat banii primiţi sinistraţilor din Banat. În ciuda tuturor dificultăţilor care au încercat să împiedice desfăşurarea jocului, concurenţii s-au simţit foarte bine. Astfel, ca tradiţie a liceului nostru, "Caută comoara" rămâne o provocare deschisă pentru toţi cei care vor dori să ia parte la ea în viitor.
Roxana CIOCIC, Clasa a IX-a A, Liceul "Don Orione"
6 iunie 2005
Dumnezeu - o bancă de împrumut?
Dumnezeul real nu se aseamană deloc cu cel făurit de mintea unor oameni. Creştinul nu apelează la Dumnezeu, ci trăieşte "în şi cu" Dumnezeu şi, trăind astfel, între el şi Dumnezeu există o legătură permanentă.
În tot ce face, acesta se raportează la Dumnezeu care-i oferă tot ce-i este de folos, omul acceptând darurile Sale şi nerâvnind la altele, deoarece are în minte cuvintele Mântuitorului: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceastea se vor adăuga vouă." (Matei 6,33).
Un lucru e sigur, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, El ne pune doar la încercări, nu trebuie să ne pierdem speranţa dacă nu ne reuşeşte ceva, trebuie doar să nu ne îndoim de puterile noastre, dar mai ales să avem voinţă şi dorinţă. Mii de piedici, mii de suferinţe m-au neliniştit, m-au obosit în drumul meu. Mă consolam, totuşi, pentru că din când în când găseam lucruri ce mă făceau să zâmbesc pentru o clipă: soarele călauzitor, apa curgătoare sau florile care trec. Doar aşa vom fi fericiţi şi mi se pare un dar minunat. Cea mai mare bogăţie este cea a sufletului. Să fim bogaţi nu înseamnă să avem bani, lucruri valoroase; poţi să ai diamante, aur sau argint, dar bucuria nu se găseşte în obiecte, ci în sufletul tău. "Viaţa este o insulă ale cărei stânci sunt speranţele, ai cărei pomi sunt visele, ale cărei flori sunt durerile, ale cărei izvoare sunt însetate şi care se află situate într-o mare a singurătăţii." (Djubran)
SZILAGYI Edina, clasa a IX-a E, Grup Şcolar "Transilvania"
13 iunie 2005



Comentarii
Nu există nici un comentariu.