În perioada 23-28 iulie, la Şuncuiuş, va avea loc o tabără bisericească pentru liceeni şi studenţi. Programul va cuprinde dezbateri religioase, după cum urmează: dimineaţa, vor fi abordate teme privind duhovnicia, misiunea, ortodoxia şi trăirea practică de zi cu zi, iar după-amiaza, vor avea loc discuţii pe ateliere, jocuri de rol şi dramatizări organizate de tineri. Invitaţi de onoare vor fi: PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, Bihorului şi Sălajului, precum şi alte personalităţi din ţară şi străinătate. Doritorii de orice vârstă sunt invitaţi şi aşteptaţi cu dragoste. Organizator este preotul Nicolae Pavel.