Personal, Revelionul l-am petrecut din clasa a şasea doar la petreceri, unde ţinuta încercam să mi-o aleg cu grijă, cu toate că, în anii de liceu, aflam de mult-aşteptatul chef cu puţin după Crăciun, deci nu cu mult înainte de Revelion. O trăsătură generală a nopţilor mele dintre ani a fost grupul cu care petreceam, evident, prieteni, care arareori erau alţii. Totuşi, ce am putut observa în toţi aceşti ani a fost că "simpatizatul" meu nu era niciodată de faţă. De cele mai multe ori, poate mă cunoştea prea puţin, dar absenţa lui era benefică: mă inspira sau, cel mai des, îmi adăuga încă o dorinţă care trebuie pusă la miezul nopţii. Astfel, Revelionul acesta se cerea să sparg puţin tiparele. Aflasem de chef din nou după Crăciun, însă acum nu mai trebuia să îmi achiziţionez vreo ţinută elegantă: tot ce trebuia să fac era să îmi aleg cele mai călduroase haine pentru că da, în sfârşit, plecam la munte! Cea care m-a invitat a fost o foarte bună prietenă, fostă colegă, care mergea la o cabană cu actualii ei colegi. Primul gând care m-a încântat a fost faptul că voi vedea cu totul alte feţe decât cele cu care eram obişnuită de ani. Atmosfera se dovedea şi mai aprinsă, încă de pe drum, când am observat că suntem trei fete şi şapte băieţi. În prima seară a avut loc adevăratul katharsis, aş zice eu. Era prima seară pe care urma să o petreacă la kilometri de tot ce ne era familiar, deci ne-am comportat ca atare. Ca să vă dau un indiciu, majoritatea mâncării şi a băuturii a dispărut în această seară prelungită până în zori. O problemă a mea şi a prietenei mele, pe parcursul acestor zile, a fost muzica. Gusturile nu se discută, dar... pe lângă ocazia de a cunoaşte opt oameni noi, am "întâlnit", volens-nolens, poate de opt ori mai mulţi... "interpreţi" de manele. Şi pentru că până acum nu am găsit o terapie mai binefăcătoare decât râsul, mi-am dat drumul şi am hohotit de tot ce însemna "manele"... Nu o dată ne-am trezit, eu şi prietena mea, analizând elipsele frazelor din vreo manea, sau, mai mult, ironizând absurditatea lor. În acest sens, am şi vizitat un "club" de gen din localitate, unde un banal ritm de muzică electronică făcea curat pe ring, chefliii dispărând pentru a ne face loc nouă, cei care tresăream de fericire că da, există şi alt fel de muzică aici, măcar de Revelion! Trecerea propriu-zisă în Noul An m-a impresionat întru totul: marele pas s-a petrecut într-o curte înzăpezită, cu două artificii, multe petarde şi unsprezece oameni. Vecinii păreau adormiţi şi nu îmi venea să cred că se schimbă anul; de fapt, cred că am simţit asta mult mai profund, pentru că oarecum eram ruptă de apropiaţii mei, de vechiul meu stil de a petrece Revelionul. Într-adevăr, muntele şi singurătatea mea de moment m-au reîncărcat deplin. În rest, totul a fost aproape la fel: şampanie, urări de bine, dorinţa de la miez de noapte. Sper ca senzaţia mea absolut insolită din noaptea cu pricina să fie de bun augur, deoarece întâmpin un an cu multe urcuşuri. E ultimul meu an de liceu, dau bacalaureatul, admitere la facultate (până acum ştiu că trebuie doar să îmi depun dosarul), oralul la atestatul de limba germană, atestatul la engleză... Şi anul 2005 a fost plin, am dat Cambridge-ul şi proba scrisă la examenul de germană, dar presimt că 2006 va vrea să mă obosească, însă îi voi dovedi că nu are pe cine! Sincer, vreau să am mult mai multă încredere în mine, ca să rezolv unele "restanţe" de anul trecut, cum ar fi şcoala de şoferi... Mai doresc litri de optimism, ca să nu duc deloc lipsă de voinţă! Şi, între noi fie vorba, nu cred că vreun cititor se supără dacă îi doresc acelaşi lucru! CN „Mihai Eminescu”, clasa a XII-a C