Pustiul lumii. Zborul sufletului
Pustiul lumii. Rece, gol, fără nici o urmă de strălucire. E o întindere nesfârşită, în care şi din care m- am străduit să ies. Am ţipat dar, am fost redusă la tăcere de tot ce e formal şi a trebuit să mă conformez pentru că, mi- am dat seama - incă nu venise vremea să scap din acest pustiu. Am început să îi înţeleg limitele, obiceiurile, să ne acomodăm aşa unul cu altul ca doi prieteni nevoiţi să convieţuiască pentru a putea supravieţui. Vei trăda într- o zi, îmi spunea prietenul meu şi eu îl linişteam şi îi arătăm toate acele lucruri bine aranjate, ordonate din care nimeni, niciodată, nu a dezertat. E drept, au fost puţini aceia care, au avut curajul să înfrunte pustiul dar, au fost consideraţi paria lumii
În unele dimineţi, îmi spuneam că, poate acum e momentul, după, totul revenea la normal. Am lăsat anotimpuri să treacă peste mine, şi ani să vină în lentoarea lor.
Întinderea e aceeaşi, albă, imaculată, nimic nu s-a stricat în ordinea universului şi totuşi ceva, acolo, a stricat lucruri bine aranjate, ticluite anume de voci care, m- au învăţat că, trebuie să stau, să privesc doar, să nu doresc. Revin. În fiecare dimineaţă, amiază, seara când mă pun în pat. Râd. Exist. Azi, e TOTUL sau NIMIC.
Îmi doresc sa mă rescrii, sa ma citeşti, să mă ascunzi în cărţi prăfuite, şi să mă regăseşti aşa, în plină iarnă, printre straturi grele de nămeţi, să ţi fiu liman şi să mă dedai pustiului, înfrigurării, să ard, sa ma topesc, să mă acoperi cu săruturi necenzurate, într o lume cenzurată de pustiu, de goliciune, de goana după preamărire. Pentru mine, deşertăciunea vieţii e, închisă în clepsidra tainică a unui sărut, în palmele tale care îmi ard trupul şi mă aruncă în hăul propriului eu - care uită cine a fost, cine este, şi îşi rescrie coordonate proprii, se obligă, tainic, tăcut, să înveţe, să asculte, să redescopere. Erau acolo undeva, toate astea, şi totuşi magia iernii şi a strugurilor copţi, a unei veri luminoase pe care îi culegi de pe mine, mă fac să redevin EU.
Mă întind, în aşternuturi moi şi pufoase, te rog sa ma atingi, te rog sa ma rescrii, te rog..te implor, iti strig numele, dupa, ma privesc cu uimire muta, deasupra a tot ce e fizic, omeneste, şi undeva din străfundurile fiinţei mele, imi doresc sa spun ceva. Sunt deasupra lumii, şi pentru mine, fundalul e Havasi The Storm, e Tosca Fantasy..orchestra cântă pentru mine, tulburator, profund, si eu, deasupra tuturor imi doresc să mai stea puţin, puţin în efemerul lumii, în pustiul ei care, mâine îşi va regăsi locul, rolul scopul.
Am controverse, cu mine, cu el, cu lumea. Mă răzvrătesc, împotriva mea, a lumii, a lui, după, cad din nou, din nou, în atingeri şi realităţi ale fiinţei mele, pe care le descopăr cu uimire mută. Cer ca şi oamenii biblici, apă sau vin, pentru că, e viaţa mea, redusă la sensuri simple, fireşti. Admir mută, trup si corp sculptat de natură, inuman de perfect, toate aliniate acolo pentru mine. E real. Ating. E pentru mine, mă înfrupt nesăţioasă, ca dintr- un fruct oprit, cuvintele nu-şi mai au rostul, sensul. Mâinile lui, desenează contururi fine pe trupul meu, de fiecare dată, altfel, într-un mod ale cărui sensuri, am încetat de multă vreme să le mai caut. Mă ridic, tresar, sunt a lui, trup şi suflet. O altă viaţă, un alt suspin.
Tac. Tace. Iubeşte-ma. Iubeşte-mă. Fă-mă a ta. Dincolo de pustiu, de deşertăciunea şi păcatul lumii. Îi simt mâinile hămesite pe trupul meu, îi simt sălbăticia şi îî strig numele. Mă dedau lui, într- o deşanţare a tot ceea ce e omeneşte, a tot ce e al lui. Sunt a lui. Rescriem lumea, anotimpuri, ne plimbăm ca beduinii, în camere de hotel, în care mă dedau lui, cu tot ce e al meu, în păduri din care frunzele ne şoptesc că suntem una cu natura. Întind o mână şi îl chem la dans. Dansul vieţii mele, fricilor mele, temerilor mele, pasiunii mele, care are doar două limite TOTUL sau NIMIC. Ţip, strig, râd. Trăiesc. În zadar, i-aş explica prietenului meu Pustiul că, secretul oamenilor, deşertaciunea vieţii lor, poate fi învinsă, supusă, printr-un sărut, atingere de mână, o privire în care ne regăsim pe noi, cu toate ale noastre - frici, vanităţi, orgolii, iubiri, slăbiciuni, patimi, păcat.
Maria



....SI..._*8;9 %\3/1?2/!!!!!!!!!!!!!))0/0/M/D/E/M#$^+10 / 2
Oameni răi! Nu mai încercaţi să speriaţi pe cei care ar dori să-şi exprime păreile şi opiniile, cu formula că \"responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor le aparţine\" CEAUŞESCU A FOST ÎMPUŞCAT, (în loc să fie ars pe rug la foc mic ori să fie obligat să trăiască aşa cum am trăit şi noi, decenii întregi!). Gata! nu mai există cenzură, Direcţia presei a fost desfiinţată. Constituţia consfinţeşte libertatea cuvântului. Pe cine vreţi să speriaţi? Sau - mai exact! - de cine vă temeţi? că nimeni nu se mai teme de voi!!!
Nespus de frumos....