Momentul adevărului pentru Olimpia Salonta şi Minerul Ştei
Cele 28 de jocuri disputate de Olimpia Salonta şi Minerul Ştei în ediţia 2002-2003 a campionatului Diviziei D n-au fost în măsură să stabilească ocupanta primului loc şi să decidă, practic, care dintre cele două grupări va face pasul spre eşalonul trei al fotbalului românesc. Drept urmare, astăzi, cu începere de la ora 18.00, pe Stadionul Municipal, cele două echipe de tradiţie ale judeţului nostru vor susţine un joc de baraj, necesar, deoarece, pe lângă punctaj, există egalitate şi în ceea ce priveşte meciurile directe (2-2, atât la Salonta, cât şi la Ştei). Acestea fiind datele problemei, credem că vom asista la un duel aprig, desfăşurat, sperăm noi, într-o notă de deplină sportivitate, mai cu seamă că, pe tot parcursul întrecerii, ambele grupări s-au detaşat nu numai prin rezultate, ci şi prin fair-play.
Deşi, momentan, situaţia financiară a salontanilor şi a şteienilor nu este încurajatoare în perspectiva unei evoluţii într-un eşalon superior, nici una dintre combatante nu concepe altă variantă decât victoria. "Momentan, echipa nu are susţinerea necesară pentru Divizia C, dar în această vară se pot întâmpla multe. Nevoile sunt mai mari decât posibilităţile, dar asta nu înseamnă că nu vom trata cu maximă responsabilitate acest joc pe care ne dorim foarte mult să-l tranşăm în favoarea noastră, bazându-mă, în principal, pe omogenitatea echipei. Se vor afla faţă în faţă două formaţii de valori sensibil egale, astfel încât sunt convins că vom oferi un spectacol fotbalistic judeţului", afirma Liviu Codre, preşedintele Olimpiei Salonta.
La rândul său, conducătorul grupării şteiene s-a declarat mulţumit că cele mai bune echipe din Divizia D au ajuns să-şi dispute accederea în Divizia C printr-un joc direct. "Bucuria mea sufletească este că noi şi cu Salonta suntem în ipostaza de a juca un ?baraj? pentru promovarea în eşalonul superior. Ţinând cont că avem jucători de valori apropiate ar fi fost nedrept ca echipa care va reprezenta judeţul în eşalonul III să fie desemnată într-un alt mod. Dorinţa de victorie a băieţilor noştri este foarte mare şi, în ciuda tinereţii şi a lipsei de experienţă, sperăm să reuşim un rezultat pozitiv, astfel încât să repetăm performanţa echipei de juniori. Indiferent, însă, de deznodământul acestei partide, sunt convins că vom avea capacitatea de a ne strânge mâinile şi de a ne ura succes în continuare", preciza Florian Fiţ, preşedintele echipei Minerul Ştei.
În formula de start cu care tehnicienii celor două grupări vor aborda partida, la Minerul nu se vor regăsi Negrita, căruia în 15 iunie i-a expirat împrumutul de la Electromagnetica Bucureşti, şi Galea, accidentat, iar la Olimpia nu va evolua Jurcă, de asemenea accidentat.
Echipe probabile
Minerul: Fofiu (Sin) - Badea, D. Pop, Boldor, Dumuţa, Hărdălău, Mihoc, Matei, Monea, S. Balaj, Chebeleu. Antrenor, Voicu Popa
Olimpia: Boncea - David, Chişe, Chiricheu, Chiş, Zsirka, Ţârlea, Pavel (Manea), Ţirban, Luca, Ardelean. Antrenor, Gheorghe Ateşan
Partida va fi arbitrată de o brigadă orădeană, avându-l la centru pe Călin Cheregi, asistat de Octavian Şovre şi Ciprian Danşa, intrarea spectatorilor fiind liberă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.