Era o zi caldă de toamnă. Încă se mai simţea atmosfera de vacanţă: soare, oameni veseli, copii chicotind, hăinuţe subţiri şi colorat etc. Prima zi de liceu, un nou început, o poartă deschisă spre libertate, distracţie şi voie bună. De cum am aflat că am intrat la "Economic", radiam de bucurie, imaginându-mi că liceul este "un rai al adolescenţei": coridoare lungi şi luminoase, cu dulapuri metalice (ca cele din filme), ore lejere, pauze cu peripeţii, idile siropoase între adolescenţi, ieşiri cu noii colegi la sfârşitul orelor... Acest vis s-a transformat într-un coşmar când am păşit pragul unei clădiri care se numea pe atunci "Grupul Şcolar Economic P. Cosma". Într-o curte prost asfaltată, sute de adolescenţi acneici şi dezorientaţi mişunau cuprinşi de emoţie, aranjându-se în grupuri, căutându-şi noul îndrumător, dirigintele. Apoi ni s-au prezentat sălile de clasă. Arătam ca nişte turme de oi mânate fiecare de ciobanul său. Astfel, printr-un coridor obscur, am ajuns într-o clasă mică, modestă, cu geamuri ce dădeau în coridor. Şi iată primele impresii... În prima săptămână am reuşit deja să mă pun rău cu două colege prost dispuse. În prima lună, eram ameninţată de un băiat căruia i-am pus piedică pe coridor, făcându-l de râsul şcolii. Prima notă pe care am primit-o a fost una de 3 la corespondenţă, cea mai grea materie posibilă, dar pe care şi profesoara ştia să o complice într-un mod de nedescris. Logica ne-a fost predată de o profesoară cu o personalitate puternică, în aşa fel încât, după terminarea materiei din manual, am ajuns ca totul să mi se pară ilogic. Îmi va fi foarte dor de acest liceu, de profesori, de stilul acesta de viaţă, de boboceii zâmbitori, care nu ştiu ce-i aşteaptă, de zilele în care tremuram în bancă pentru că nu învăţasem, de tezele care se apropiau cu repeziciune, de mişto-urile profilor, pe care le-nghiţeam fără urmă de protest... de toate.