„Când am citit serialul din Crişana din decembrie 2011, Am fost pilotul lui Ceauşescu semnat de comandorul Alexandru Popa am rămas profund emoţionat şi marcat de cele petrecute în viaţa unui tânăr fost elev al Şcolii Generale cu cls. I-VIII din satul Lazuri de Beiuş", ne scrie învăţătorul pensionar Iustin Hânciu, fiu al satului Lazuri de Beiuş, care domiciliază acum în satul Ghighişeni, comuna Rieni.

Învăţătorul de 75 de ani rememorează biografia celui care i-a fost elev. „Comandorul e fiul cel mai mic al lui Ştefan şi al Floarei din satul amintit, o familie modestă de oameni buni gospodari, care mai aveau trei fete. După opt clase absolvite în Lazuri de Beiuş urmează Liceul Militar „Dimitrie Cantemir" din Breaza pe care îl termină cu brio. Urmează Academia Militară de Aviaţie, unde, din 200 de candidaţi este selectat împreună cu alţi 33 de tineri. În 1983-1985 urmează cursurile Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, specializarea în aviaţie. Ajunge pilot la Flotila de aviaţie a Capitalei, singura unitate ce zbura cu familia Ceauşescu şi cu preşedinţii unor state care vizitau România. După 1990 a fost mutat la Unitatea Specială de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Este căsătorit cu o bihoreancă şi are un băiat şi o fată. Se pensionaeză în 2008 cu gradul de comandor (funcţie de general). În urma misiunilor executate în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 primeşte brevetul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei", remarcat prin fapte deosebite şi Ordinul „Virtutea Aeronautică".  Sunt mândru că l-am avut elev, unul eminent, deştept, isteţ, curajos, ambiţios şi foarte sârguincios, care a ajuns până unde nici nu visam", scrie învăţătorul Hânciu.  Alexandru Popa locuieşte în Bucureşti, dar nu a uitat de unde a plecat. „Ţine legaturi apropiate cu rudeniile, vecinii, prietenii, colegii şi nu în ultimul rând cu noi, cadrele didactice. Vizitează des şcoala de unde a plecat în lume şi viaţă. Este organizatorul întâlnirii absolvenţilor de clasa a VIII-a din 19 august anul acesta, la care toţi am răspuns prezent", relatează învăţătorul. S-au depănat amintiri, iar comandorul i-a cadorisit, pe fiecare participant, cu câte un pix personalizat şi o ulcică pe care erau gravate numele dascălilor şi ale foştilor elevi. „Comandorul Alexandru Popa e cel mai iubit fiu al comunei Lazuri de Beiuş, fiind „Cetăţean de Onoare" din anul 2011. Consider că este prea puţin pentru un erou. Vin cu propunerea de a i se ridica o statuie - bust sau un elicopter în miniatură, acum cât este în viaţă şi nu după moarte", a propus învăţătorul pensionar. Acesta ştie că bugetul comunei este limitat, astfel că lansează propunerea ca fiecare fiu al satului să doneze cât poate pentru a ridica un monument. Fostul învăţător îşi încheie scrisoarea cu speranţa că în realizarea demersului său să se implice şi conducerea Consiliului Judeţean Bihor, „fără de care nu se poate realiza nimic."