Ieri, duminică 06 mai s-au împlinit rotund, 50 de ani de când fratele meu MORGOVAN ARON şi NELI, în faţa ofiţerului Stării Civile şi la biserică, au spus un "DA" de bun augur stabilind atunci un început de familie trainică, cu sânge sănătos şi curat, din Bihor şi Ţara Moţilor, cu copii frumoşi şi fericiţi a se bucura de sărbătorirea evenimentului NUNTA DE AUR împreună cu alte multe fiinţe aparţinătoare ARBORELUI GENEALOGIC al Morgovăneştilor (a Iosivi) din Căuaşd. Mă refer la acest arbore ca fiind un fenomen cu deosebite semnificaţii mai ales privind viaţa între destin şi istorie a fiinţelor care l-au format şi-l trăiesc. Începutul a fost înaintea jumătăţii de secol XVIII pornind de la familia bunicului nostru Morgovan Iosif şi Rebeca - Lina cu şase copii (două fete şi patru băieţi), continuând până la cea de-a şasea generaţie, totalizând aproape 90 de nepoţi şi stră-stănepoţi (30 fete şi 54 de băieţi) care, în dealungul a aproape trei veacuri reuşind să treacă şi pragul spre mileniu trei, Arborele fiind populat inclusiv cu fraţi gemeni drăgălaşi. Menţionez că realizarea unei cât mai bune participări a celor care doresc să poată fi prezenţi la un aşa eveniment rarisim, cum e o NUNTĂ DE AUR, nu-i deloc o problemă oarecare. Necesită o gândire şi organizare mai ales că doritorii sunt răspândiţi în multe localităţi din ţară şi chiar în străinătate: Bucureşti, Braşov, Oradea, Salonta, Marea Britanie, Italia... Sperăm totuşi că se poate! Oricum chemarea către o astfel de reuşită se potriveşte întâi şi întâi chiar familiei cu cele mai prolifice ramificări a rădăcinii arborelui nostru în ziua octogenarului Aron cu Neli, care împreună cu copiii şi nepoţii, sunt de admirat pentru comportamentul, dragostea şi iubirea de la mic la mare, dând adesea satisfacţii sufleteşti binefăcătoare, la care mă alătur şi eu, alt octogenar mai în vârstă neputând să fi ajuns, înaintea fratelui, la visul Nunţii de Aur. La asta vreau, din adâncul inimii să particip acum împreună cu mulţi ai noştri dragi cât mai repede posibil în zilele următoare. La Mulţi Ani şi după această Nuntă de Aur 2012.

 

Vă îmbrăţişează,

Mihai "a Iosivi" din Căuaşd.