Top5 1. Manager firmă imobiliare - Cool! De ce? În primul rând, datorită veniturilor aduse şi pentru că ai ocazia să cunoşti multe persoane importante din lumea afacerilor. Totodată, este important, după părerea mea, să ai capacitatea de comunicare foarte bună, să fii o persoană convingătoare, dar şi să ai o reputaţie "nepătată". 2. Notar - La fel ca la numărul 1 din top, profitul este mare, iar odată cu integrarea în Uniunea Europeană, consider că vor fi mulţi de peste hotare interesaţi să facă afaceri în România, iar notarii vor fi foarte căutaţi. Este un job de viitor!! 3. Avocat - Momentan, în ţara noastră, sunt mulţi avocaţi, de aceea, unii dintre ei nu au câştiguri foarte mari. Dar, odată cu evoluţia nivelului de trai, fiecare persoană va avea nevoie de un avocat, la fel cum se întâmplă deja în alte state. 4. Psiholog - Unii dintre noi confundă termenul de "psiholog" cu cel de "psihiatru". Din cauza orgoliului şi a costurilor ridicate, aceştia nu apelează la astfel de specialişti. Dar să sperăm că mentalitatea românului se va schimba treptat, şi, precum în Occident, psihologii vor fi la mare căutare. Şi cui nu i-ar plăcea să înţeleagă în adevăratul sens al cuvântului comportamentul celor din jur? Astfel ar fi evitate multe dezacorduri şi divergenţe. 5. Doctor - Atât numărul avocaţilor, cât şi cel al doctorilor este foarte ridicat. În ţara noastră unii doctori nu duc un trai foarte bun, dar în străinătate aceştia sunt la mare căutare şi sunt foarte respectaţi de cei din jur. Iar dacă nici nu eşti "slab de înger", această meserie ar putea fi una foarte profitabilă. Care doctor care nu este mulţumit când salvează o viaţă de om? Oricum, după părerea mea, ei ar trebui să fie puţin mai conştiincioşi şi mai atenţi la nevoile pacienţilor. O profesoară de psihologie, foarte dragă mie, mi-a spus, nu demult, că în alte state un om nu poate duce o viaţă liniştită fără avocat, doctor şi psiholog. În România, oamenii apelează la doctor, în cele mai multe cazuri, abia atunci când boala este deja într-un stadiu avansat; psihologul este cel mai puţin căutat, iar avocat au doar cei care sunt într-un proces sau oamenii de afaceri.