Flash rutier
Răsturnat în şanţ
Marţi, pe D.N. 76, la intersecţia cu drumul comunal 243 - Şuştiu, un bărbat de 37 de ani, din Vaşcău, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat în depăşirea unui alt autoturism cu remorcă, condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 36 de ani, care a semnalizat stânga, pentru a intra pe drumul comunal 243. Şoferul primului autoturism a încercat să evite coliziunea, autoturismul condus de acesta a pătruns pe acostament, iar apoi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, conducătorul primului autoturism a suferit leziuni uşoare.
Accident pe DN1
Tot marţi, pe DN 1, în localitatea bihoreană Beznea, un bărbat de 48 de ani, din comuna Bratca, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, autoturismul condus de acesta a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-o râpă. În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni uşoare. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.