Talia subţire, mereu atrăgătoare
*Criteriile frumuseţii feminine pot părea diferite de la o epocă la alta şi de la un continent la altul. Însă, conform unui studiu, se pare că bărbaţii sunt mai cu seamă indiferenţi dacă femeia este blondă sau brunetă, atât timp cât are o talie subţire.
Rezultatele acestor studii au fost publicate în ultimul număr al revistei britanice Proceedings of the Royal Society B şi par să dea dreptate tezei conform căreia bărbatul este inconştient atras de anumite femei printr-un reflex darwinian privind alegerea celei mai bune partenere pentru o reproducere care să asigure transmiterea celor mai bune gene către generaţiile următoare. Iar conform acestui studiu, primul semn care identifică o parteneră potrivită este talia subţire... un lucru ce denotă sănătate şi fertilitate. Două echipe de cercetători de la Universitatea Texas, Austin, şi de la Universitatea Harvard au studiat literatura engleză a secolelor al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea, precum şi poemele de dragoste chineze şi indiene în căutarea unui numitor comun în portretul femeii perfecte din imaginaţia bărbaţilor. Sânii, fundul şi coapsele - zone erogene prin excelenţă - apar în centrul a numeroase descrieri ale frumuseţii femeilor, însă cel mai des cîntat atribut al feminităţii de către poeţi este talia subţire, conform statisticilor realizate. În literatura de dragoste britanică studiată talia subţire este menţionată de 65 de ori, în timp ce aluziile romantice la sâni au fost folosite de doar 16 ori, coapsele au fost cântate de 12 ori, iar fundul şi şoldurile de doar câte două ori fiecare. Poeziile de dragoste chineze studiate ce au fost scrise între secolele al IV-lea şi al VI-lea evocă la rândul lor de 17 ori talia femeii şi niciodată altă parte anatomică, cu excepţia unui singur vers care face trimitere la frumuseţea picioarelor. În prezent, această înclinaţie masculină spre femeile cu talia subţire este explicată de către medicină prin faptul că există o legătură între grăsimea depusă în jurul abdomenului şi lipsa hormonilor estrogeni din organism, fapt ce reduce fecunditatea şi creşte riscul apariţiei unor maladii. Dar, chiar şi fără aportul ştiinţei moderne poeţii englezi, indieni şi chinezi au demonstrat că au înţeles legătura dintre sănătate şi frumuseţe, estimează autorii studiului, concluzionând că, indiferent de criteriile variabile de a descrie frumosul feminin, semnul sănătăţii şi al fertilităţii - talia subţire - rămâne un atribut invariabil al Afroditei. Aşa că, doamnelor şi domnişoarelor, atenţie!
***
Accesorii pentru sezonul rece 2007/2008
Accesoriile vorbesc de noi şi ne stimuleaza creativitatea. Dacă punem mai multe broşe la buzunare, este suficient un colier cu perle mari albe răsucit de mai multe ori, purtat în combinaţie cu o bijuterie de inspiraţie oriental-folclorică. Nu trebuie uitate cureaua realizată cu lanţuri, perle pe piele, catarame şi ştrasuri pe curele din piele. Genţile sunt adevărate capodopere de artizanat, realizate din cele mai diverse materiale, ce pot fi purtate cu un taior serios. Graţie accesoriilor, putem crea noi combinaţii, fără să riscăm. Accesoriile vor fi din ce în ce mai folositoare şi vor deveni o sursă de inspiraţie şi pentru ţinutele clasice. În sezonul de toamnă-iarnă 2007 vom avea perle, pietre dure, catarame (chiar şi gigantice), metale învechite, ştrasuri mari, broşe de toate dimensiunile în stil hollywoodian, panglici, catifea şi piele de reptilă. Ţesăturile vor fi folosite şi pentru realizarea bijuteriilor pentru a readuce la viaţă metalele şi a da o notă de originalitate produsului.

***
Femeile suferă ani la rând din cauza coafurilor nereuşite
Femeile îşi petrec 18 ani din viaţă suferind din cauza coafurilor nereuşite. Cel puţin aceasta este concluzia unui sondaj realizat în Marea Britanie de un celebru stilist. În medie, o femeie adultă se coafează de 6.689 de ori în viaţă, adică de aproximativ trei ori pe săptămână. Sondajul, realizat de stilistul Andrew Collinge, la care au participat 3.000 de femei, a scos la iveală faptul că o coafură nereuşită poate influenţa total negativ starea de spirit în ziua respectivă. Circa 3 la sută dintre respondente au declarat că devin atât de deprimate încât au nevoie de o vizită la psiholog pentru a trece cu bine peste această situaţie, în timp ce 8 la sută au mărturisit că şi-au anulat întâlnirile din ziua respectivă pentru că nu au fost mulţumite de coafuri.

***
Femeile, victime sigure după o cafea
Cercetătorii au descoperit de ce bărbaţii le invită pe doamne întotdeauna la o cafea atunci cînd vor să le cucerească. După cum informează tabloidul britanic The Sun, cofeina le-ar determina pe doamne să spună mult mai uşor "da". După o ceaşcă de cafea, doamnele sunt mult mai uşor dispuse să accepte orice tip de ofertă, după cum reiese dintr-un studiu realizat de cercetătorii de la universitatea din Queensland, Australia.
***
Cura de slăbire cu alimentaţie repetată
O metodă simplă, puţin costisitoare şi eficientă, pentru scăderea lentă în greutate o constituie cura de slăbire cu alimentaţie repetată. Ideea este de a se consuma, pe parcursul întregii zile, un singur aliment, în cantitatea dorită. Un ciclu de cură are cinci zile cu regim sever şi două zile cu alimentaţie normală, dar ponderată. Pentru a pierde 10-14 kg, cura se repetă de 7 ori, timp de 7 săptămâni, de cel mult două ori pe an. Nu se consumă grăsimi animale, condimente, pâine, paste făinoase, dulciuri, miere de albine, cafea şi alcool. În loc de apă se consumă ceaiuri diuretice neîndulcite. Alimentele utilizate sunt merele (ziua 1), cartofi fierţi în coajă (ziua 2), lapte fiert sau bătut (ziua 3), grâu încolţit sau orez fiert (ziua 4) şi rădăcinoase proaspete în ultima zi. Cele 2 zile de pauză pot include mâncare gătită ca pentru un regim hipocaloric obişnuit. Cura nu este indicată persoanelor anemice şi gravidelor. Pentru ca şocul schimbării bruşte a alimentaţiei să nu afecteze echilibrul persoanelor mai sensibile, cura poate fi testată timp de o săptămână şi se renunţă dacă apar fenomene de slăbiciune sau oboseală.
***

Remediu contra căderii părului
Se pisează 5-6 bulbi de usturoi, care se amestecă cu 2-3 albuşuri de ou. Cu această pastă se masează foarte bine pielea capului. Se acoperă, apoi, capul cu o folie de plastic şi cu un batic, se lasă 30 minute ca preparatul să acţioneze, după care se clăteşte părul doar cu ceai concentrat de muşeţel (fără şampon). Părul nu se usucă la vreo sursă de aer cald, iar pe durata tratamentului nu se foloseşte balsam, spumă de păr, sau fixativ. Se aplică de două ori pe săptămână. Astfel, pe lângă faptul că rădăcina părului se va revigora şi părul va străluci, vor fi combătute şi durerile de cap, sau răceala.
***

Dormitoarele separate, cheia unui mariaj armonios
Dormitoarele separate ajută la asigurarea unui mariaj mai armonios, este concluzia unui sondaj realizat în Statele Unite de Asociaţia naţională a constructorilor de case. 60 la sută dintre participanţii la acest sondaj sunt de părere că dormitoarele separate pentru cei doi soţi asigură un mariaj mai armonios, pentru că lipsa de somn poate provoca tensiuni în căsătorie. Cercetătorii spun că alegerea a două dormitoare a îmbunătăţit adesea relaţiile între soţi. Opţiunea a devenit în timp o necesitate practică, în ciuda părerilor tradiţionale că ar fi un semn al destrămării relaţiei. Sforăitul, vizitele nocturne mai dese la toaletă, copii care necesită atenţie pe parcursul nopţii şi programul de lucru în ture pot priva cuplurile de cele şapte-opt ore de somn necesare zilnic. Situaţia a devenit mai acută pe măsură ce rolurile în familie s-au inversat, atât bărbaţii, cât şi femeile jonglând în prezent cu cariera şi cu îngrijirea copiilor.
Psihologul Stephanie Coontz a declarat pentru New York Times că alegerea dormitoarelor separate "nu spune nimic despre viaţa sexuală a cuplului". Studiul a fost comandat de Asociaţia naţională a constructorilor de case din Statele Unite după ce s-a remarcat o tendinţă a clienţilor de a comanda locuinţe cu dormitoare separate pentru cei doi soţi.