Lumea care ne înconjoară ne face ceea ce suntem, mai mult sau mai puţin. Ca fiinţe umane, fiecare dintre noi are drepturi şi privilegii oferite de viaţă; desigur aceste elemente sunt adeseori separate de „porţi” şi mentalităţi diferite însă aici intervine caracterul uman. Deşi toţi formăm o unitate în care străbatem acelaşi „drum”, destinul ne oferă căi diferite. Caractere diferite, vieţi diferite, păreri, idei diferite şi tot ce ne permite să „atingem” viaţa şi să o modelăm formează caracterul; ce este acest caracter despre care întreaga omenire vorbeşte? Putem răspunde la această întrebare prin mai multe... întrebări: Cine eşti tu? Ce reprezinţi? Care este scopul tău? Toţi vorbim în viaţa de zi cu zi despre personalitate, despre cum suntem noi, despre cum e lumea din jurul nostru. Atacăm şi criticăm oameni despre crae credem că nu respectă ideologiile noastre, fără să obţinem vreun efect care sa ne ajute sau, mai bine zis, sa îi ajute. De multe ori ne schimbăm pentru că lumea din jurul nostru se schimbă, pentru că apar alte raţionamente, care ne determină să ne schimbăm. Din păcate, aceste schimbări nu ne reprezintă de cele mai multe ori şi creează doar matrici umane, uitate şi pierdute în propriul lor scop, în propria lor dorinţă, în propria lor speranţă... Lumea, viaţa încet, încet se schimbă, nu pentru că vrem noi, ci pentru că trebuie să se schimbe. Mulţi dintre noi nu sunt mulţumiţi de propria viaţă, ba unii sunt chiar nerecunoscători pentru că au o viaţă; ne pierdem printre foile viselor noastre şi realizăm într-un final că am ajuns de unde am pornit, adică la foaia numărul unu, care este mai uzată şi mai tocită decât toate: speranţele şi credinţa noastră se aflau pe acea foaie. Omul cât trăieşte învaţă, este adevărat, dar uneori, amagiţi, pierduţi, cu lacrimi în ochi, parcă ne doream altceva în jurul nostru, vroiam altceva de la Creatorul nostru, vroiam ca totul să se oprească, ca totul sa înceteze să fie altcumva decât a fost. Suntem ceea ce merităm sau merităm ceea ce suntem? Raspunsul îl afli când din biblioteca vieţii scoţi altă carte „aşa am fost, aşa sunt eu, aşa voi fi mereu”, creată de un autor foarte controversat oarecum mort, acel autor eşti tu şi nimeni altul; te uiţi la poza de pe copertă (care reprezintă viaţa pe care ai avut-o) şi nu te recunoşti, nu te înţelegi pe tine însuţi şi te întrebi cum ai ajuns la pagina unu, când de fapt totul s-a sfârşit înainte de a începe, înainte de a fi creată pagina unu, tu ţi-ai „înjunghiat” propria viaţă, propriile vise şi speranţe, ţi-ai mutilat destinul şi l-ai lăsat să moară, într-un abis făcut din vieţile altora... Toţi căutăm raiul, toţi căutăm lumina, toţi căutăm bucuria, însă nu ne căutăm pe noi. Ne lăsăm trântiţi, împinşi într-o baltă murdară la marginea unui drum pustiu şi nu vedem decât nimicul şi zadarnicia care ne-au adus acolo. Atunci realizăm cine suntem cu adevărat şi „sângerăm” dreptate şi adevăr. O rană mică, te dezgheaţă acum. Începi să ai grijă de ea, începi să „vezi”, să simţi din nou mâna care te-a creat, te ridici, te uiţi la cer şi vrei să-I spui „Iţi mulţumesc”, dar ceva te opreşte şi te îndrumă mai departe. Ajungi, cumva, să te întorci înapoi, pe ţinutul amintirilor şi reuşeşti să aduci înapoi entitatea albă pe care o vroiai în viaţa ta, nu ştii ce este, ce reprezintă, simţi doar fericire... şi nimic mai mult.