La fel ca şi în 1992, o echipă căreia nimeni nu-i dădea vreo şansă a reuşit să se încununeze cu titlul neoficial de regină a Europei. De această dată a fost Grecia, care s-a impus în finala cu Portugalia, ţara gazdă a competiţiei, cu 1-0, scor familiar naţionalei pregătite de germanul Otto Rehhagel.

Nici această ediţie n-a fost scutită de surprize, multe nume sonore părăsind prematur întrecerea. Astfel, n-au trecut de faza grupelor Italia, Germania, Spania şi Croaţia, formaţii cotate printre favoritele câştigării trofeului. Repartizată în grupa A, Grecia a debutat fast, învingând cu 2-1 ţara gazdă. A urmat o remiză cu Spania, pentru ca, în ultimul meci, elenii să cedeze oarecum neaşteptat în faţa Rusiei (1-2), deşi adversara sa era deja eliminată. Surprizele au continuat şi în "sferturi", Anglia fiind învinsă de Portugalia, iar Franţa de Grecia (gol Charisteas). Succesele obţinute de Cehia (3-0 cu Danemarca) şi Olanda (la penalty-uri) au fost logice, astfel că în prima semifinală s-au întâlnit Grecia şi Cehia, iar în a doua, Olanda şi Portugalia. Practicând acelaşi fotbal economicos, la mica ciupeală, elenii au mai triumfat o dată, graţie reuşitei lui Dellas din prelungiri. Lusitanii au avut o evoluţie foarte bună contra Olandei, reuşind să se impună cu 2-1, astfel că finala propunea reeditarea primului meci al competiţiei, Portugalia - Grecia. Şi de această dată, câştig de cauză au avut grecii, tot la limită (1-0), punctul victoriei fiind reuşit de Charisteas, omul potrivit la locul potrivit. Apăsaţi de uriaşa miză a câştigării titlului chiar în faţa propriilor suporteri, portughezii au clacat psihic, pierzând o şansă uriaşă de a câştiga primul trofeu din palmaresul unei naţionale care nu se mai reîntâlnise cu gloria de pe vremea lui Eusebio şi Coluna, în anii 60. După succesul Danemarcei din 1992, reuşita Greciei din 2004 a fost una similară, cu deosebirea că elenii n-au avut nume atât de sonore precum danezii în urmă cu 12 ani. Echipa turneului: Cech - Dellas, Carvalho, Seitaridis, Zambrotta, Maniche, Nedved, Zagorakis, Baros, Cr. Ronaldo, Rooney.