Teatrul, în viziunea generaţiei "Jeans" Îmi aduc aminte că până nu demult, consideram teatrul o instituţie plictisitoare, fără sens, că doar nu degeaba s-a inventat televizorul! E mult mai confortabil aşa, nu? Stăm comozi în pat şi butonăm telecomanda. "Prin ce poate fi teatrul aşa de interesant?!" - mă întrebam. Ei bine, vă voi împărtăşi o întâmplare ce mi-a deschis ochii spre lumea minunată a scenei orădene, că despre aceasta vorbesc! Eram în clasa a IX-a, prin luna noiembrie. Au început să apară abonamentele pentru teatru. Să vă spun sincer, pe mine nici nu mă interesa! Profesoara noastră de limba română ne îndemna mereu să mergem, spunea că e un loc fabulos şi că actorii orădeni sunt foarte talentaţi (fapt pe care l-am putut constata eu însămi, mai târziu). M-am lăsat convinsă de doamna profesoară (mai mult pentru că aveam de făcut cronică de spectacol şi era indispensabil să văd piesa) şi acum îi mulţumesc din suflet! Am păşit pentru prima dată în sala Teatrului de Stat Oradea la piesa "Noaptea de 6 ianuarie", în regia lui Alexander Hausvater. Din acel moment, m-am îndrăgostit de teatru! N-am mai pierdut nicio reprezentaţie a actorilor orădeni! Vă dau doar câteva exemple de piese foarte bine jucate şi regizate: "Nevestele vesele din Windsor", "Şi miniştrii calcă strâmb", "Strip-tease" sau, din actuala stagiune, "După ploaie" şi "Salonul nr. 6". Fiecare piesă dezvăluie poveşti, stări care pur şi simplu de captivează! Mergeţi la teatru, e un excepţional mijloc de relaxare şi culturalizare. Actorii au nevoie de noi, dar şi noi de ei! Teatrul nu e altceva decât viaţa văzută prin prisma sublimului! De ce să nu ne trăim viaţa cu graţie, aşa cum este ea: cu drame, comedii şi tragedii?...