"Ce vrei să te faci când vei fi mare?" este eterna întrebare care ne bântuie copilăria şi persistă ameninţător pe tot parcursul adolescenţei. Pentru cei care nu au visuri măreţe de a deveni medici, aviatori sau supereroi, ea trezeşte o nelinişte stresantă atât copilului/adolescentului, cât şi familiei, îngrijorată de lipsa de perspectivă citită pe fruntea lui senină. Vorbesc din proprie experienţă când afirm că acest subiect este deosebit de spinos şi important, pentru că începând cu clasa a XI-a lumea începe să se încrunte în faţa indeciziei tale. Şi nu poţi învinovăţi această indignare când absolventului i se dezvăluie o paletă variată şi veselă de cariere de îmbrăţişat. Fiecare necesită o analiză minuţioasă: poţi alege să te lansezi în domeniul politic, unde ţi se oferă multe beneficii, ore de somn convenabile, dreptul de a nu schimba lumea cu absolut nimic şi, de ce nu, o mătuşă pensionară care să îţi lase milioane de euro moştenire, cu condiţia să deprinzi cât mai repede "limba de lemn" sau "arta de a nu spune nimic"; o altă opţiune atrăgătoare este televiziunea, unde principalul scop e să prinzi un post de prezentatoare, pentru că de acolo drumul spre muzică şi film e doar la un zâmbet fotogenic distanţă; sau poţi deveni medic, să te bucuri de respectul şi "sprijinul financiar" al comunităţii, de aparatura "de ultimă oră", evitată de oamenii influenţi ai ţării, din motive necunoscute, care preferă tratamentul din străinătate; şi lista continuă cu meserii profitabile şi "cinstite", de la avocaţi la judecători, de la vameşi la politişti, culminând cu "oamenii lui Dumnezeu" care au imunitate atât pe pământ, cât şi în cer, dar mai ales pe pământ... Dar ce poate fi mai nobil decât meseria de muncitor pentru un patron străin pentru un sfert din salariul unui muncitor străin? Atâtea alternative şi doar o singură viaţă! Deocamdată, din postura de elevă sper să ajung un OM. Iar dacă acest om va rămâne integru, nu va uita să râdă şi să se bucure de viaţă, nu are importanţă cariera aleasă.