Dijon, Franţa Carte de vizită: studentă Erasmus, din ROMÂNIA, venită la studii pe o perioadă de patru luni În articolul precedent, am pus sub lupă mediul universitar francez cu mici similitudini şi mari diferenţe în raport cu mediul universitar românesc. Cu profesori obedienţi şi elevi rebeli, învăţamântul în Franţa se desfăşoară la antipod cu ceea ce se numeşte în România educaţie. Într-adevăr, ai toată tehnologia la îndemână, ai competenţă, dar atunci când un profesor încearcă să stabilească o punte de legătură cu studentul se izbeşte de un zid de tăcere, cel puţin la Facultatea de Litere. La orele de conversaţie în engleză, profesorul (care e de obicei un vorbitor nativ al limbii pe care o predă) scoate cu cleştele frânturi de fraze de la studenţi. Lectorii americani chiar ajung să-şi recunoască frustrarea pe care o simt la cursuri în faţa atitudinii studenţilor francezi de a rămâne stane de piatră în faţa oricăror întrebări. Mulţi dintre studenţi sunt în anul II de facultate şi nici măcar nu se cunosc între ei. Când aşteaptă să intre la cursuri, nici măcar nu se chinuie să comunice. Foarte rar se întâmplă să vezi mai mult de doi studenţi la un loc care să îşi vorbească. Însă şi mai rar vezi studenţi care râd şi se distrează în pauza dintre două cursuri. Parcă soarele uită să răsară pe faţa lor zi de zi. În mod cert există şi studenţi gata să răspundă la orice provocare venită din partea profesorului, colegi de "gaşcă" şi buni amici, însă aceştia par a fi doar mici excepţii de la regulă. Poate că studenţii francezi taciturni cu care intru în contact la cursuri sunt doar cazuri particulare, dar până la proba contrarie, tind să îmi văd colegii ca fiind obisnuiţi să aibă tot ce îşi doresc, în afară de comunicare şi afecţiune din partea părinţilor. Oricum aparenţele pot fi înşelătoare şi până la urmă e doar o părere. Dacă se pune problema de francezi simpatici atunci e fie vorba de sportivi, fie de muzicieni. Spun asta pentru că una dintre facilităţile pe care le ai ca student la Université de Bourgogne este accesul nelimitat la sport. Prin sport se înţelege o gamă variată de practici sportive, începând cu activităţi în aer liber ca speologie, drumeţii pe munte, caiac şi escaladări, apoi activităţi nautice, atletism, bowling, lupte, tenis, dans, gimnastică, echitaţie, patinaj şi apoi sporturile de echipă în vogă şi la Universitatea din Oradea. Singura condiţie e să fii un fan al sportului. Pentru moment, oportunitatea de a comunica în franceză (excluzând problemele administrative) am avut-o practicând caiac. La fiecare sfârşit de săptămână, ai ocazia să vizitezi gratuit regiunea, pentru că profesorul responsabil de activităţi în aer liber are grijă să practici şi sport, dar şi să te bucuri de ieşirile din oraş. Între membrii grupului se stabilesc inevitabil legături, pentru că toţi cei care practică vreun sport par să fie deschişi la provocări, cum ar fi şi comunicarea. Apoi intervine solidaritatea şi dorinţa de a-i ajuta pe cei care nu se descurcă la fel de bine ca tine. Tot practicând sport, am observat că mai degrabă primeşti o mână de ajutor de la un francez, decât de la un concetăţean. Am fost de-a dreptul mirată să văd la studenţii români veniţi aici, tot cu o bursă Erasmus, cum se manifestă instinctul de supravieţuire. Pentru majoritatea românilor de aici cel mai important e să răzbată individual, iar restul turmei chiar nu mai contează. Dar, revenind la francezi şi la modul serios de a practica sportul, e chiar interesant să afli că până la 12 ani francezii sunt obligaţi să înveţe să înoate la orele de sport din cadrul şcolii. În cele din urmă, constaţi că pentru ei sportul e pus pe picior de egalitate cu orice altă materie predată la şcoală. Aici nu există scutirile medicale cu care sunt obişnuiţi elevii români, care nu au chef să facă puţină mişcare, ci ideea că sportul e util indiferent ce carieră vrei să urmezi. Până data viitoare, continuu să aleg piesele pentru următorul puzzle al vieţii din campus!