Pentru a redirecţiona 2% din impozitul pe venit, contribuabilii trebuie să completeze şi să depună până pe 26 mai la Fisc două formulare fiscale, în funcţie de tipul de venit realizat.

Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, luni, 26 mai, este ultima zi în care contribuabilii mai pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private. Astfel, contribuabilii care obţin venituri din salarii pot să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit prin completarea şi depunerea Formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ". Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; piscicultură; silvicultură; câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare trebuie să completeze şi să depună Formularul 200 "Declaraţie privind veniturile realizate din Romania" pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit având completată rubrica „III Destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net/câştigul net anual impozabil" pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau a unităţilor de cult. Important! Contribuabilii care au realizat venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuşi pe bază de normă de venit, şi/sau din cedarea folosinţei bunurilor, care nu au obligaţia depunerii declaraţiei 200 şi care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli cu burse private şi solicită restituirea acestora şi/sau optează pentru virarea unei sume în contul unei entităţi nonprofit sau al unei unităţi de cult pot completa modulul „III Destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net/câştigul net anual impozabil". Opţiunea de virare a sumei de până la 2%, se face către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult. Formularele 200 şi 230 se pot obţine direct de la sediul unităţilor fiscale sau pot fi descărcate de pe website-ul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/ Toate formularele, cu explicaţii/ Formularele fiscale ordonate după număr, din prima pagină meniul superior.  Formularele 200 şi 230 se pot depune la ghişeul unităţii fiscale în a cărei rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România, respectiv la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Formularele 230 şi 200 se pot depune şi on-line. Pentru descărcarea şi completarea on-line a formularelor, contribuabilii vor accesa website-ul ANAF, la adresa www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii. Transmiterea on-line se va face de la adresa www.e-guvernare.ro, dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat. Important! Opţiunea de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit exercitată prin completarea şi depunerea formularelor 200 şi 300 nu se mai poate face ulterior datei de 26 mai a.c.