Ardealul - istorie şi frumuseţe (II)
În faţa bisericii din cimitirul de la Ţebea se află mormântul lui Avram Iancu, alt mare erou descins de pe aceste meleaguri, conducător al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, supranumit şi "Crăişorul munţilor". Crucea care-i veghează somnul este dăltuită într-un singur bloc de piatră de un localnic. Şi, ceea ce ne-a impresionat foarte mult este faptul că, la intrarea în cimitir, în partea stângă, sunt 18 cruci de lemn, iar în dreapta, 72 de asemenea cruci, cifre care, alăturate, dau anul morţii lui Avram Iancu (1872).
Îmbogăţiţi sufleteşte, am urcat în autocar şi am pornit mai departe.
După Muzeul Aurului de la Brad, următorul popas a fost la Castelul Corvineştilor.
Intrarea în castel se face trecând peste un pod la începutul căruia se află o statuie în stil baroc datând din sec. al XVII-lea şi reprezentându-l pe Sfântul Ioan de Nepomuk, sfânt care este considerat protector al podului.
Şi, iată, istoria Castelului Corvineştilor:
Existenţa unor fortificaţii pe actualul amplasament al castelului a fost atestată documentar încă din sec. al XIV-lea (1364), castrul regal având o formă elipsoidală şi constituind posesiune a familiei de Anjou. Această construcţie este oferită cneazului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara, în semn de deosebită apreciere pentru faptele de vitejie ale oştenilor săi. Regele Sigismund de Luxembourg invită la curtea sa familia Corvineştilor (este prima menţionare a numelui Corvin) şi, impresionat de frumuseţea soţiei lui Voicu (mama lui Iancu), îi dăruieşte acesteia un inel de aur. Copilul, de doar 9 ani, insistă să vadă acest inel şi, în timp ce se uita la el, îi este răpit de un corb. Iancu reacţionează imediat, ia un arc şi trage în corb, recuperând bijuteria. Impresionat de abilitatea "puştiului", regele le dăruieşte blazonul în 1409, blazon în care este reprezentat un corb ţinând în cioc un inel de aur).
În perioada în care castelul a constituit proprietatea lui Iancu de Hunedoara (Johannes de Hunyad), construcţia a fost amplificată. Ajuns guvernator militar al regatului ungar, Iancu se stinge din viaţă la 11 iunie 1456, în urma bătăliei de la Belgrad, în timpul căreia se îmbolnăveşte de ciumă. Elisabeta Szilagy, soţia sa, şi Matei Corvin, fiul lor, unul dintre cei mai străluciţi regi ai Ungariei medievale, finalizează o serie de lucrări începute în vremea lui Iancu (Loggia Matei - pictura în frescă ce decorează interiorul loggiei ilustrează legenda familiei Corvinilor - capela, Sala Dietei, Sala Cavalerilor) şi pun un accent deosebit pe înfrumuseţarea încăperilor castelului.
Familia Corvin stăpâneşte castelul şi domeniul Hunedoarei până în 1508, după care urmează 22 de proprietari, până în sec. al XVIII-lea, când intră în posesia Imperiului Habsburgic.
Construcţia trece prin mai multe incendii, ultimul - şi cel mai puternic - fiind în 1854, incendiu în timpul căruia întreaga structură de lemn a castelului este distrusă (singura care s-a păstrat şi există şi astăzi este uşa carcerei).
În curtea interioară, atenţia ne-a fost captată de o altă legendă: cea a fântânii, legendă care spune că trei turci, ajunşi prizonieri în cetatea Hunedoarei, în schimbul primirii libertăţii, trebuiau să sape o fântână. După 15 ani de muncă deosebit de grea, ajung la apă, dar nu pot fi eliberaţi, căci, între timp, Iancu murise, iar urmaşul său nu le dă libertarea promisă. Atunci, unul dintre ei sapă în piatră această inscripţie: "apă ai, dar suflet n-ai".
Ne-a impresionat, apoi, turnul de apărare, denumit NeBoisa (nu te te-me) construit în sec. al XV-lea, compus din o galerie înaltă, sprijinită pe nişte pilaştri de piatră şi un turn masiv, cu patru nivele de apărare.
Turnul vechi de piatră, Palatul administrativ, Terasa de artilerie, Camera domniţelor (cu minunatul covor ţesut de localnice, reprezentând castelul - covor de dimensiuni apreciabile), aripa Bethlen, turnul toboşarilor, turnul Capistrano sunt alte câteva dintre elementele componente ale Castelului Huniazilor.
Am părăsit şi acest loc, atât de încărcat de istorie şi legendă, plini de încântare şi mândri de a fi urmaşii unor asemenea creatori de istorie şi legendă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.