În zona europeană a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal din 2010 se dispută, în această seară, noi partide în cele nouă grupe. * Unul dintre derby-urile serii se joacă în Grupa a 2-a, liderul, Grecia, primind vizita Elveţiei, care nu vrea să piardă contactul cu primele două clasate. * Cu doar un punct acumulat în primele două partide susţinute în Grupa a 3-a, Cehia este obligată să câştige partida de pe teren propriu cu Slovenia. O altă partidă importantă a acestei grupe va opune echipele Slovaciei şi Poloniei. * În duelul primelor două clasate din Grupa a 4-a, galezii vor să producă surpriza în Germania, în faţa echipei care ocupă primul loc. Într-un alt joc din această grupă, Rusia va primi vizita Finlandei, echipa care va pierde micşorându-şi foarte mult şansele de calificare. * Un alt derby este programat în Grupa a 5-a, campioana europeană, Spania, lidera clasamentului, deplasându-se în Belgia, pe terenul echipei clasate pe poziţia secundă. * Chiar dacă echipa României stă în Grupa a 7-a, interesul iubitorilor de fotbal din ţara noastră va fi aţintit asupra jocurilor din Lituania şi Austria. Dacă balticii pornesc favoriţi în faţa jucătorilor din Insulele Feroe, partida Austria - Serbia se anunţă deschisă oricărui rezultat. * Două dintre fostele adversare ale României, Norvegia şi Olanda se întâlnesc în Grupa a 9-a. Dacă olandezii se pot mulţumi şi cu o remiză, fiind lideri, nordicii trebuie să joace la victorie, având doar o "zestre" de două puncte.


Grupa 1
Malta - Ungaria
Portugalia - Albania
Clasament
1. Danemarca 3 2 1 0 6-2 7
2. Suedia 3 1 2 0 2-1 5
3. Portugalia 3 1 1 1 6-3 4
4-5. Albania 3 1 1 1 3-2 4
Ungaria 3 1 1 1 3-2 4
6. Malta 3 0 0 3 0-10 0
Următorul joc (11 februarie 2009): Malta - Albania.

Grupa a 2-a
Luxemburg - Moldova
Grecia - Elveţia
Letonia - Israel
Clasament
1. Grecia 3 3 0 0 8-0 9
2. Israel 3 2 1 0 7-4 7
3. Elveţia 3 1 1 1 5-5 4
4. Letonia 3 1 0 2 3-5 3
5. Luxemburg 3 1 0 2 3-7 3
6. Moldova 3 0 0 3 2-7 0
Următoarele jocuri (28 martie 2009): Moldova - Elveţia, Luxemburg - Letonia, Israel - Grecia.

Grupa a 3-a
Irlanda de Nord - San Marino
Cehia - Slovenia
Slovacia - Polonia
Clasament
1-2. Polonia 3 2 1 0 5-2 7
Slovenia 3 2 1 0 5-2 7
3. Slovacia 3 2 0 1 6-4 6
4. Cehia 2 0 1 1 1-2 1
5. Irlanda de Nord 3 0 1 2 1-4 1
6. San Marino 2 0 0 2 1-5 0
Următorul joc (19 noiembrie 2008): San Marino - Cehia.

Grupa a 4-a
Germania - Ţara Galilor (21.45, Sport 1)
Rusia - Finlanda
Clasament
1. Germania 3 2 1 0 11-4 7
2. Ţara Galilor 3 2 0 1 4-2 6
3. Finlanda 2 1 1 0 4-3 4
4. Rusia 2 1 0 1 3-3 3
5. Azerbaidjan 3 0 1 2 0-2 1
6. Liechtenstein 3 0 1 2 0-8 1
Următoarele jocuri (28 martie 2009): Rusia - Azerbaidjan, Germania - Liechtenstein, Ţara Galilor - Finlanda.

Grupa a 5-a
Belgia - Spania
Estonia - Turcia
Bosnia-Herţegovina - Armenia
Clasament
1. Spania 3 3 0 0 8-0 9
2. Belgia 3 2 1 0 6-3 7
3. Turcia 3 2 1 0 5-2 7
4. Bosnia-Herţegovina 3 1 0 2 8-3 3
5. Armenia 3 0 0 3 0-8 0
6. Estonia 3 0 0 3 2-13 0
Următoarele jocuri (28 martie 2009): Armenia - Estonia, Belgia - Bosnia-Herţegovina, Spania - Turcia.

Grupa a 6-a
Croaţia - Andorra
Belarus - Anglia
Clasament
1. Anglia 3 3 0 0 11-2 9
2. Ucraina 3 2 1 0 4-1 7
3. Croaţia 3 1 1 1 4-4 4
4. Belarus 2 1 0 1 3-2 3
5. Kazahstan 4 1 0 3 5-11 3
6. Andorra 3 0 0 3 1-8 0
Următoarele jocuri (1 aprilie 2009): Andorra - Croaţia, Kazahstan - Belarus, Anglia - Ucraina.

Grupa a 7-a
Lituania - Insulele Feroe
Austria - Serbia (21.30, Sport.Ro)
Clasament:
1. Serbia 3 2 0 1 6-2 6
2. Lituania 3 2 0 1 5-3 6
3. Austria 3 1 1 1 4-4 4
4. Franţa 3 1 1 1 5-6 4
5. România 3 1 1 1 3-5 4
6. Insulele Feroe 3 0 1 2 1-4 1
Următoarele jocuri (28 martie 2009): Lituania - Franţa, România - Serbia.

Grupa a 8-a
Georgia - Bulgaria
Irlanda - Cipru
Italia - Muntenegru (21.50, Rai Uno)
Clasament
1. Italia 3 2 1 0 4-1 7
2. Irlanda 2 1 1 0 2-1 4
3-4. Bulgaria 2 0 2 0 2-2 2
Muntenegru 2 0 2 0 2-2 2
5. Cipru 2 0 1 1 2-3 1
6. Georgia 3 0 1 2 2-5 1
Următorul joc (11 februarie 2009): Irlanda - Georgia.

Grupa a 9-a
Islanda - Macedonia
Norvegia - Olanda
Clasament
1. Olanda 2 2 0 0 4-1 6
2. Scoţia 3 1 1 1 2-2 4
3. Macedonia 2 1 0 1 2-2 3
4. Norvegia 2 0 2 0 2-2 2
5. Islanda 3 0 1 2 3-6 1
Următorul joc (28 martie 2009): Olanda - Scoţia.