Zeno Bundea va juca la Luceafărul
După un scurt periplu la ACU Arad, mijlocaşul orădean Zeno Bundea a revenit acasă. Nu la FC Bihor, clubul la care a jucat la începutul carierei şi între 2009 şi 2010, ci la Luceafărul Oradea, cealaltă reprezentantă a judeţului în eşalonul secund. Jucătorul care va împlini 34 de ani în 4 octombrie a ajuns la un acord cu conducerea nou-promovatei asupra unui contract pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă unul.
"Orice jucător experimentat e important"
Golgeter la ACU Arad, cu şase goluri în campionatul trecut, şi cu aproape 250 de prezenţe în prima ligă, Bundea este considerat un jucător exponenţial şi la noua sa echipă. "Este un câştig din toate punctele de vedere, atât al fotbalistului, cât şi prin prisma imaginii. La o echipă nou-promovată e important orice jucător cu experienţă, cu atât mai mult dacă e bihorean. Sunt convins că va fi motivat în tot ceea ce va face, mai ales că joacă acasă", a comentat managerul general Florin Fărcaş. "Ne-am înţeles verbal şi de azi (n.r. - ieri) mă pregătesc cu Luceafărul. Mă bucur că am revenit acasă şi sper din tot sufletul să fiu cât mai util echipei, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele", a afirmat jucătorul orădean.
Debutează săptămâna viitoare
În urmă cu pregătirea fizică, după ce doar săptămâna trecută s-a întors din vacanţă, Zeno Bundea are un program special de antrenamente, urmând ca de la începutul lunii august să intre în programul normal de pregătire al echipei. Mijlocaşul a făcut deplasarea cu noii săi coechipieri în Ungaria, pentru meciul de aseară cu Bekescsaba, în timpul căruia s-a antrenat separat. Nu va juca nici împotriva celor de la UTA, mâine, de la ora 11.00, la Sântion, urmând să debuteze, probabil, pe 3 august, în amicalul pe care Luceafărul îl va disputa tot la Sântion, cu Unirea Valea lui Mihai. "De săptămâna viitoare se va pregăti cu echipa. Până atunci are un program special, deşi la experienţa sa nu e nevoie de atâta încărcare fizică, ci mai degrabă de refacerea tonuslui", consideră Florin Fărcaş.
Unii mai şi pleacă
Altfel, după cantonamentul de la Băile Felix s-a renunţat la câţiva jucători. Morar şi Plinio vor reveni la CF Bihorul Beiuş, grupare la care au mai fost împrumutaţi şi sezonul trecut, Dumiter ar putea ajunge şi el din nou la echipa beiuşeană, pe lista jucătorilor transferabili mai figurând şi Magda, care nu ar agrea, însă, o trecere la clubul din municipiul de pe Crişul Negru.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.