Zece ani de Patronaj Regal pentru karate-ul tradiţional - Orădeni prezenţi la gala aniversară
Cu ocazia împlinirii a 10 ani de când Federaţia Română de Karate Tradiţional se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei sale Regale, Principele Radu, la Palatul Elisabeta a fost organizată o festivitate de celebrare a momentului la care au participat o serie de invitaţi printre care mai multe oficialităţi, conducerea FRKT, dar şi loturile de karate reunite care au făcut un program demonstrativ.
La această reuniune aniversară au luat parte şi câţiva reprezentanţi ai karateului tradiţional din Oradea printre care Adriana Turla, Mihai Turla şi Laurenţiu Avram de la CS Fudoshin, Bernath Csaba şi Raul Tudorică de la CS UAMT Agora şi Alina Popa de la CS Todome. Recepţia a fost deschisă cu un moment de reculegere ţinut în memoria lui Dan Stuparu, fondatorul Federaţiei Române de Karate Tradiţional. Cu ocazia acestui eveniment, Principele Radu a oferit o dimplomă aniversară conducerii FRKT, care, la rându-i, a primit o diplomă de grad, centura neagră - 1 DAN din partea celor din lumea artelor marţiale. Fiind prezenţi aproximativ 100 de sportivi de la cluburi din întreaga ţară, gala nu se putea termina fără câteva demonstraţii de karate. În luarea sa de cuvânt, Principele Radu a descris principiile şi valoriile care au stat la baza deciziei Casei Regale de a lua sub Patronajul ei Federaţia Română de Karate Tradiţional. "Federația Română de Karate Tradițional merită din plin această zi pentru că, pe lângă profesionalismul și severitatea de care dă dovadă, are și câteva calități specifice. Mai întâi, este un sport al curajului și unul din puținele sporturi sau chiar unul din puținele exemple din viața românească de astăzi în care lupta nu este văzută ca un lucru rușinos pe care trebuie să-l faci pe la spate, înfingând cuțitul în cel care nu ne place fără ca el să știe. Este o luptă în care moralitatea și fair play-ul sunt lege. Este una din puținele lupte, atât la propriu, cât și la figurat, din viața omului, care sunt sub semnul frumuseții și al grației, nu sub semnul răului și al urâtului", a spus Principele Radu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.