Zare revine la FC Bihor
Fost fotbalist reprezentativ la FC Bihor, Ioan Zare revine la clubul care l-a propulsat spre performanţă. În vârstă de 49 de ani, Zare a fost cooptat la Centrul de Copii şi Juniori, unde se va ocupa de pregătirea a două grupe ale formaţiei "roş-albastre", antrenate până acum de Dan Dobai, care a optat pentru funcţia de antrenor principal la Unirea Valea lui Mihai. 
Ca jucător, Ioan Zare a activat la Crişul Oradea, Înfrăţirea Oradea, FC Bihor Oradea, Dinamo Bucureşti, Victoria Bucureşti, Flacăra Moreni (România), Siofok şi Pecs (Ungaria). După 18 ani petrecuţi în Ungaria, Ioan Zare s-a întors în ţară anul trecut. O bună parte din perioada în care a stat în străinătate a lucrat şi în sectorul juvenil al clubului din Siofok.
În această primăvară a pregătit gruparea de liga a V-a, AS Roşia. 

 
						 
						 
						 
						 
						
 
					 
	 
						 
						 
							 
								
 
							 
			 
			 
			
Comentarii
Nu există nici un comentariu.