Wobay va petrece Crăciunul acasă
Fotbalistul african al formaţiei Universitatea Craiova, Julius Wobay, va petrece Crăciunul acasă, în Sierra Leone, fără piftie, sarmale sau porc, ci cu friptură de miel.
"Ce sunt piftiile? Noi nu avem aşa ceva, nici sarmale, nici porc. Noi mâncăm friptură de miel", a spus Wobay. Mijlocaşul african consideră că Universitatea trebuie să-şi păstreze parcursul constant şi în retur, pentru a evolua în cupele europene: "Cred că pentru toată lumea a fost un sezon bun până acum, am jucat bine şi clasarea în primele şase locuri ne dă speranţe şi pentru restul campionatului. Am pierdut şi nişte puncte pe care nu meritam sau nu trebuia să le pierdem, dar sunt lucruri care se întâmplă în fotbal, nu trebuie să ne plângem. Trebuie să ne vedem de treabă şi să încercăm ca, în retur, să rămânem pe un loc de cupă europeană. Trebuie să arătăm constanţă pentru a ajunge să facem performanţă, să participăm în cupele europene. Eu asta îmi doresc cel mai mult, să evoluez cu Universitatea în Cupa UEFA în vara viitoare. Avem deja 10 meciuri la rând în campionat fără înfrângere şi cred că prin asta am demonstrat că putem rămâne mai mult timp la un nivel bun. Totul este să păstrăm acest ritm şi în 2009". Wobay nu a renunţat nici la naţionala ţării sale, în ciuda eşecurilor repetate ale reprezentativei statului Sierra Leone. "Cred că voi fi convocat în continuare la naţională. Am lipsit la ultimele acţiuni pentru că eram accidentat şi când îmi reprezint ţara vreau să fiu la 100 la sută din capacitate. Să fiu sănătos şi să joc bine pentru Universitatea şi cu siguranţă vor mai veni alte convocări la naţională", a declarat Wobay.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.