Baschetbaliştii orădeni, cu patru înfrângeri consecutive la activ, vor încerca, în această seară, să spargă ghinionul din ultimele meciuri şi să reînnoade şirul succeselor cu care ne-a obişnuit sezonul trecut. Misiunea orădenilor se anunţă extrem de dificilă, piteştenii fiind una din echipele foarte tari ale campionatului, învinşi în doar două partide. Cu un joc modest, cu multe căutări ale unei formule de echipă competitive, cu mult ghinion în finalurile de meci, jucătorii de la CSM Leonardo Oradea îşi doresc enorm să guste din nou din cupa victoriei, însă adversarul este o nucă destul de tare. Cu mulţi jucători combinativi, Helcioiu şi Haslett fiind două exemple elocvente în acest sens, piteştenii pot emite pretenţii la un rezultat favorabil la Oradea, mai ales că obiectivul formaţiei argeşene este clasarea pe locurile I-IV. Una din şansele orădenilor de a-şi apropia victoria în meciul de diseară ar fi ambiţia şi dăruirea dovedite în meciul de acum o săptămână, cu echipa campioană a României, Asesoft Ploieşti, atuuri care i-au adus pe elevii lui Kosa Zoltan foarte aproape de a furniza una din surprizele actualului campionat. Pentru meciul din această seară, antrenorul Kosa Zoltan va putea miza pe lotul obişnuit, singura absenţă certă fiind cea a juniorului Titus Nicoară, în timp ce prezenţa în teren a sârbului Maric Nemanja este incertă. În aceste condiţii, echipa orădeană îi va cuprinde pe Julien Rahier (foto, la minge), Djordjo Djordjic, Bilbija Boban, Andrei Mandache, Rareş Apostol, Vladimir Colesnicov, Gabriel Viciu, Lazar Laszlo, Kiss Adam, Raul Flaundra. Etapa a VIII-a a Diviziei A de baschet masculin mai programează, mâine, jocurile: Rapid Bucureşti - Atlassib Sibiu; CS Otopeni - Elba Timişoara; BC Râmnicu Vâlcea - Dinamo Bucureşti; BCM Târgu Mureş - West Petrom Arad; U Mobitelco Cluj-Napoca - CSU Cuadripol Braşov; CSU Ploieşti - Gaz Metan Mediaş. Meciul CSM Leonardo Oradea - BCMUS Piteşti se va disputa astăzi, la Sala Sporturilor “Antonio Alexe”, de la ora 19.00. Clasament 1. Asesoft Ploieşti 7 7 0 554-429 14 2. Dinamo Bucureşti 7 6 1 587-520 13 3. "U" Mobitelco Cluj 7 5 2 631-537 12 4. BCMUS Piteşti 7 5 2 563-495 12 5. Gaz Metan Mediaş 7 5 2 582-562 12 6. Elba Timişoara 7 4 3 621-583 11 7. CSU Atlassib Sibiu 7 4 3 621-580 11 8. CS Otopeni 7 4 3 542-523 11 9. BCM Tg. Mureş 7 4 3 589-586 11 10. Rapid Bucureşti 7 2 5 497-548 9 11. CSM Oradea 7 1 6 541-567 8 12. Cuadripol Braşov 7 1 6 521-603 8 13. CSŞ Rm. Vâlcea 7 1 6 482-580 8 14. West Petrom Arad 7 0 7 486-704 7