Superliga Naţională de polo a intrat în ultima sa jumătate, începând de astăzi şi până duminică, Bazinul Floreasca din Capitală găzduind partidele celui de-al patrulea turneu final. Lideri ai Superligii, dar rămaşi cu doar două puncte avans, poloiştii orădeni speră în evoluţii mai bune la acest turneu, care să le consolideze poziţia fruntaşă din clasament.

Poloiştii orădeni şi-au propus evoluţii cât mai bune la acest turneu, pentru a-şi consolida poziţia de lider al Superligii şi a-şi păstra avnsul de două puncte faţă de Steaua, respectiv patru faţă de Dinamo. Pentru a realiza acest obiectiv, însă, orădenii trebuie să repete evoluţiile avute în cel de-al doilea turneu final din luna februarie a acestui an, disputat tot în Bucureşti, când elevii antrenorului Cornel Gordan au obţinut victorii cu Dinamo şi Rapid şi au remizat cu Steaua. Misiunea echipei orădene nu se anunţă uşoară, ţinând cont că cele două rivale în lupta pentru titlu, Steaua şi Dinamo, vor face tot posibilul pentru a se impune în disputele cu orădenii, dar şi de problemele salariale ale grupării de pe Criş. Dar, aşa cum au demonstrat-o în dese rânduri pe parcursul acestui sezon, poloiştii orădeni sunt profesionişti, au dovedit abnegaţie faţă de culorile clubului şi iubitorii de polo din Oradea, care-şi doresc al treilea titlu consecutiv, astfel că fără îndoială vor da totul în bazin şi vor încerca să se impună în faţa celor două formaţii bucureştene. Problemele interne din cadrul echipei orădene au fost recunoscute şi de fostul mare internaţional Fejer Ivan, actualmente oficial FIBA, dar cu voinţă şi profesionalism totul poate fi depăşit: "E drept că avem probleme cu salariile, unii jucători nu şi-au primit drepturile de mai multe luni, dar la meciuri aceste probleme n-au afectat randamentul jucătorilor, ceea ce demonstrează că sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului".
Cu precizarea că toate partidele de la acest turneu vor fi televizate de TVR 3, să spunem că CSM Oradea întâlneşte azi, în cel de-al doilea meci al reuniunii, una dintre candidatele la titlu, Dinamo, într-o partidă ce se anunţă furtunoasă şi deschisă oricărui rezultat.
Programul meciurilor de polo din Bazinul Floreasca din Bucureşti:
Astăzi:
ora 17.00: Rapid - Steaua
ora 18.35: Dinamo - CSM Oradea
Mâine:
ora 12.00: Rapid - CSM Oradea
ora 13.35: Dinamo - Steaua
Duminică:
ora 12.00: Rapid - Dinamo
ora 13.35: CSM Oradea - Steaua.
Toate partidele vor fi transmise în direct de postul TVR 3.
Clasament
1. CSM Oradea 37 29 4 4 597-211 62
2. Steaua 37 28 4 5 465-195 60
3. Dinamo 37 28 2 7 516-210 58
4. Rapid 37 14 1 22 307-350 29