Campionatul Judeţean de Handbal, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) Bihor, îşi va derula, începând cu această toamnă, o nouă ediţie. Noutatea faţă de prima ediţie, de anul trecut, o reprezintă organizarea unei întreceri similare rezervate echipelor feminine. Ieri, în cadrul Adunării Generale a AJH Bihor, s-au făcut înscrierile pentru ediţia Campionatului Judeţean 2010-2011, programarea meciurilor tur atât pentru întrecerea masculină, cât şi pentru cea feminină.

La Adunarea Generală a AJH Bihor au participat delegaţii cluburilor afiliate, sau reprezentanţi ai acestora, alături de conducerea AJH Bihor, reprezentată de Pavel Mercea, preşedinte, Szasz Ladislau, director tehnic şi Corneliu Togor, membru. Regretând absenţa unor delegaţi, preşedintele AJH Bihor a ţinut să precizeze că pentru 2010-2011, Campionatul Judeţean se va organiza atât la masculin, cât şi la feminin. "Ţin să precizez foarte clar că vom porni la drum cu cel puţin 9 echipe în campionatul masculin, dar numărul acestora ar putea ajunge la 12-13, iar în cel feminin cu minimum patru formaţii. Urmează o nouă ediţie a Campionatului Judeţean, am învăţat ceva din sezonul trecut, avem o mai mare experienţă. De modul cum îl vom pregăti împreună, aşa o să ne bucurăm de rezultatele acestuia", a afirmat Pavel Mercea. De asemenea, preşedintele AJH Bihor a reamintit că Oradea va avea onoarea de a găzdui două evenimente majore în octombrie. Mai întâi, Trofeul Carpaţi la echipe masculine, competiţie care n-a mai fost organizată la Oradea de mai bine de 10 ani, întrecerea urmând să se desfăşoare în perioada 24-28 octombrie. Apoi, va urma mult aşteptatul meci cu Spania, de pe 31 octombrie, ambele manifestări fiind programate la Arena "Antonio Alexe". Din păcate, problema suprafeţei de joc ridică destule probleme, încă nerezolvate. Astfel, conform deciziei Federaţiei Internaţionale de Handbal meciurile internaţionale nu se mai pot desfăşura pe parchet, este obligatoriu ca sala să fie acoperită cu un covor. Iar preţul acestuia este destul de piperat, undeva în jurul a 35-40.000 de euro. Conducerea AJH Bihor a negociat cu o firmă din Bucureşti, ajungându-se la suma de 25.000 de euro, plus instalarea, dar nici Consiliul Local, nici Consiliul Judeţean nu pot avansa această sumă, astfel că ar fi posibilă închirierea. "Noi ne-am luat obligaţia să organizăm cele două evenimente şi trebuie să fim pregătiţi. Dacă nu vom putea să cumpărăm covorul, atunci îl vom închiria. Am purtat discuţii cu o firmă din Debreţin şi închirierea pentru perioada 18-31 octombrie va ajunge undeva la 5-6000 de euro", a preciza preşedintele AJH Bihor.