Voleibalişti la înălţime - Lideri la finalul sezonului regulat
Tinerii componeţi ai grupării dejene au condus în debutul seturilor, dar apoi plusul de experienţă şi de valoare a înclinat balanţa în favoarea gazdelor, care s-au impus fără să forţeze. Dacă primele două seturi au fost adjudecate la 15 şi la 17, ultimul a fost ceva mai palpitant. De la 24-16, oaspeţii s-au apropiat la 24-22, însă LPS Bihorul au găsit la timp soluţia pentru a stopa elanul clujenilor. "A fost un meci pe care l-am adjudecat fără probleme, jucătorii noştri făcând încă o dată dovada valorii care i-a dus pe primul loc al seriei", a afirmat antrenorul Rodian Achimescu. În play-off, LPS Bihorul va întâlni un adversar facil, Torpi Târgu Mureş, clasat pe locul 8 în Seria Vest. Aşadar, un parcurs excelent pentru o formaţie nou înfiinţată, care acum are şansa de a ajunge în prima divizie, obiectiv pentru care ar avea nevoie şi de o susţinere financiară adecvată. Într-o altă partidă CSM Câmpia Turzii a dispus pe teren propriu de UMF Cluj, cu scorul de 3-2, iar meciul de la Şimleu, dintre Phoenix şi LPS Râmnicu Vâlcea nu s-a disputat, datorită condiţiilor meteo nefavorabile.
LPS Bihorul: Petru Vornicu, Vlad Tebieş, Bogdan Nan, Alex Buda, Răzvan Fărcanea, Andrei Achimescu, Emil Lung, Moisa Abrudan, Lelea Cătălin, George Drăgan, Ninu Drinceanu. Antrenor: Prof. Rodian Achimescu.
LAPI Dej: Şerban Silaşi, Andrei Grigoraş, Szilard Pall, Ionuţ Baciu, Mihai Ifrim, Vlad Kantor, Claudiu Enghiş, Raul Ilieş. Antrenor: Sorin Florea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.