Turneul naţional de volei pe plajă, care a debutat în urmă cu două zile la Ştrandul Ioşia, şi-a desemnat finalistele competiţiei feminine ale cărei ultime jocuri vor avea loc duminică. Astăzi, vor intra în competiţie şi băieţii, care, la rândul lor, se vor bate pentru câştigarea turneului tot în aceeaşi zi.

La întrecerea feminină s-au înscris 7 echipe, care din fericire au fost chiar cele mai bune formaţii. "Nivelul competiţiei a fost unul foarte ridicat până în acest moment, spectatorii având parte de nişte jocuri impecabile", ne-a declarat Radu Negruţ, directorul tehnic al CS Beach-Volley Transilvania, unul dintre organizatorii concursului. Competiţia băieţilor va debuta astăzi, tabloul întrecerii contabilizând un număr total de 16 echipe. De asemenea, întrecerile finale vor avea loc poimâine. În prima semifinală din concursul feminin, Luv Beach Mamaia, în alcătuirea Raluca Ispas şi Marina Cojocaru, s-a impus cu scorul de 2-1 la seturi în faţa echipei Timişoara 1, formată din Adriana Melniciuc şi Ioana Ordean. În cea de-a doua semifinală feminină, formaţia Fan Arad - CSU Oradea, compusă din Denisa Pujky şi Roxana Haidu a câştigat cu 2-0 la seturi în dauna echipei Timişoara 2 (Andreea Bârsăşteanu şi Beatrice Galice), calificându-se astfel în finală. Finala şi jocul pentru locurile 3-4 vor avea loc, duminică, în incinta Ştrandului Ioşia. Premierea va consta în produse promoţionale în valoare de 1500 de euro.