Vocea antrenorului
"Unde nu e linişte, nu poate fi performanţă"
Conferinţa de presă n-a fost onorată decât de antrenorul principal al IS Câmpia Turzii, George Ciorceri. Motivând că a suferit o cădere nervoasă, Alin Artimon a evitat să stea de vorbă cu reprezentanţii mass-media. Omologul său de pe banca "sârmarilor" i-a transmis totuşi un mesaj, mai mult sau mai puţin ironic: "Astea sunt probleme inerente la un antrenor. Acum este puţin mai tânăr, dar cu timpul se va mai căli şi, peste zece ani, când va avea părul alb, nu va acuza atât de mult asemenea situaţii".
Tehnicianul oaspeţilor a recunoscut că nu se aştepta la un succes atât de facil la Oradea şi a explicat partitura aleasă pentru acest meci. "Ne-am propus să ne apărăm bine, să le rupem ritmul cu pase repetate în spate, iar dacă reuşim o deposedare în treimea adversă să declanşăm contraatacuri rapide. Astăzi ne-a reuşit pasenţa şi mă bucur că am acumulat patru puncte cu două pretendente la promovare (n.r. - 0-0 cu Gaz Metan Mediaş, 3-1 cu FC Bihor)", a precizat Ciorceri. Chiar dacă este departe de ceea ce se întâmplă la FC Bihor, antrenorul celor din Câmpia Turzii a reflectat cum nu se poate mai bine situaţia de la clubul orădean. "Ştiu că au fost multe discuţii şi aş zice că acolo unde nu este linişte nu se poate face performanţă. Dacă au rufe murdare să şi le spele în familie, nu în faţa presei. Să fie mai discreţi şi să iasă la suprafaţă ceea ce este benefic pentru echipă. Or, aici mi se pare că pe primul plan s-a pus altceva. Cine are dreptate, cine este mai orgolios. Şi de aici încep alte probleme care frânează performanţa", a adăugat George Ciorceri. Rugat să facă o comparaţie între FC Bihor şi Gaz Metan Mediaş, echipe cu care a jucat în ultimele două runde, Ciorceri a trecut un plus în dreptul medieşenilor. Atuul? Omogenitatea, deşi nici orădenii nu se pot plânge din acest punct de vedere. "Au o echipă mai omogenă. Joacă de trei ani împreună şi arată ca o echipă. N-aş zice că este formată din jucători mai valoroşi, dar până la urmă luptele se câştigă pe baza grupului. Individualităţile pot să facă uneori diferenţa, dar de obicei echipele câştigă războaiele", a încheiat "principalul" lui ISCT.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.