Marcaţi de evenimentele din finalul meciului, antrenorii celor două echipe şi-au găsit cu greu cuvintele la conferinţa de presă. "Jocul nu a fost spectaculos, dar noi am obţinut ceea ce ne-am propus. Merităm acest punct şi îi felicit pe jucători pentru dăruirea de care au dat dovadă. Arbitrajul nu îl comentez, dar atât pot să spun, că a stricat jocul", a afirmat Dorel Mureşan, antrenorul Unirii Dej. "Una am vorbit şi alta au făcut" În schimb, Florin Farcaş s-a arătat dezamăgit atât de prestaţia jucătorilor săi, cât şi de arbitraj. "Una am vorbit la antrenamente şi alta au făcut în timpul jocului. N-am crezut că jucătorii de la care aşteptam mult vor realiza atât de puţin. Jocul a fost echilibrat şi încrâncenat. Nu e normal să joci acasă şi să fii arbitrat de o asemenea manieră. Nu aşteptăm să fim favorizaţi, ci doar arbitraţi corect. Spre exemplu la faza golului egalizator, trebuia să executăm noi un aut, dar arbitrul a arătat invers şi aţi văzut ce a ieşit", a spus tehnicianul orădean, care a adăugat că Lăzăreanu "va plăti" pentru gestul din minutul 89. Conducerea clubului a anunţat că portarul va fi nevoit să achite din propriul buzunar amenda pe care o va primi din partea Comisiei de Disciplină. Altfel, în următorul meci, cu Poli II Timişoara, nu va putea juca nici Oros, care, sâmbătă, a încasat al patrulea cartonaş galben.