La conferinţa de presă de la finalul partidei CSM "U" Oradea - Mobitelco Cluj-Napoca (scor, 68-80), antrenorul oaspeţilor, Marcel Ţenter, s-a declarat mulţumit de succes şi a declarat că nu se aştepta ca omologul său să facă schimbări în ceea ce priveşte străinii trecuţi pe foaie. De partea cealaltă, Cristian Achim a recunoscut că oaspeţii au meritat victoria şi a apreciat că rotaţia mai lungă a clujenilor a fost una dintre "cheile" jocului.

Ţenter: "Le-am anihilat recuperările ofensive"

Tehnicianul clujenilor a recunoscut că se aştepta la un meci greu la Oradea, mai ales că CSM "U" avea un moral bun după succesul repurtat pe terenul campioanei. "Ne-am așteptat la un meci greu. Oradea venea după o victorie mare la Ploiești și ne așteptam să aibă un moral foarte bun. Pe de altă parte, nu mă așteptam ca omologul meu să schimbe jucătorul străin după o victorie precum cea de care am amintit. M-am gândit că vor juca la fel și cu noi. Nu au făcut-o și astfel am fost nevoiți să schimbăm puțin planul inițial. Atât timp cât am reușit să le oprim tranziția ofensivă și să le anihilăm recuperările ofensive am avut control asupra jocului. Singurele scăpări pe care le-am avut în joc au fost în momentul în care nu am putut să ne retragem în apărare, ne-am pripit și nu am luat deciziile corecte. Drept urmare în acele momente nu am reușit să așezăm apărarea așa cum ne-am dorit." Chiar dacă echipa pe care o pregăteşte a câştigat primele meciuri susţinute în retur, Marcel Ţenter nu este deplin mulţumit, temându-se de eventualele oscilaţii care pot apărea în jocul elevilor săi. "Mulțumit nu sunt niciodată. Am câștigat primele două meciuri în retur, dar trebuie să rămânem pe aceleaşi coordonate. O echipă poate să obţină o victorie senzațională și a doua zi să nu mai joace la fel. Este esențial să ne vedem de treabă în continuare. Campionatul este foarte lung și fiecare meci este diferit", a conchis Ţenter.

Achim: "Rotaţia mai lungă s-a văzut"

Antrenorul echipei orădene a recunoscut superioritatea clujenilor. "Echipa adversă a meritat 100% victoria. Clujenii au avut un ritm al apărării foarte bun. Rotația mai lungă s-a văzut în acest meci. Ne-au dominat de la un capăt la celălalt. Consider că este o diferență normală după modul în care s-a desfășurat partida", a declarat Cristian Achim. Tehnicianul orădenilor a menţionat că "preţul" succesului de pe terenul campioanei Asesoft  a fost plătit contra clujenilor şi a recunoscut că va avea de luat o decizie grea când va trebui să aleagă străinul care nu va fi trecut pe foaia de joc. „La noi s-a văzut oboseala ultimului joc. Mă refer în special la Dillon, care a jucat multe minute și era normal să nu mai aibă o performanță foarte bună. În acest moment avem o problemă foarte mare cu jucătorii străini. La fiecare meci cineva trebuie să stea și de fiecare dată va fi o decizie foarte greu de luat în ceea ce privește jucătorul care va sta. De aceea îmi doresc să avem parte de sprijin din partea jucătorilor autohtoni. Avem nevoie de o rotație cât mai lungă."

"Nu puteam juca fără Vlahovic"

În ceea ce priveşte debutul fundaşului Vlahovic, care a lăsat o impresie proastă, Cristian Achim a declarat: "Era normal să nu strălucească de la primul meci. E cert că are nevoie de adaptare și la echipa noastră acest proces este mai de durată. Nu avem ce să facem pentru că aceasta este situația. Trebuie să trăim cu ea, să muncim foarte mult și să încercăm să ajungem la coeziunea dorită în actuala structură într-un timp cât mai scurt posibil. Era clar că avem nevoie de fundaș. Nu se poate să joci în permanență fără om de poziția 1. După părerea mea nu puteam să jucăm fără Vlahovic. Acum e limpede că putem să ne gândim că oare ce s-ar fi întâmplat dacă jucam în aceeași formulă ca la Ploiești. Nu putem să știm ce s-ar fi întâmplat. Poate am fi pierdut și mai clar." În ceea ce-i priveşte pe clujeni, antrenorul orădenilor a afirmat că sunt îndreptăţiţi să emită pretenţii la primele locuri.: "Mobitelco este o echipă foarte puternică. Eu am spus acest lucru de la începutul sezonului, chiar dacă interlocutorii mi-au dat în cap atunci când această formație era în coada clasamentului. Au jucători români extrem de buni, iar acest lucru face diferența în multe meciuri și va fi de importanță extremă în play-off", a conchis Cristian Achim.