Remiza obţinută la Salonta l-a mulţumit pe Gheorghe Silaghi, chiar dacă FC Bihor a fost aproape de un rezultat şi mai bun. "Mă mulţumeşte rezultatul, chit că şi trei puncte ne-ar fi picat foarte bine. A fost un meci tipic de campionat, de angajament. Rezultatul este echitabil. Nu am ce să le reproşez băieţilor. Au jucat cu ambiţie şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru un deznodământ favorabil", a spus antrenorul "roş-albaştrilor" la conferinţa de presă. Silaghi a avut, însă, obiecţii faţă de maniera de arbitraj. "Arbitrilor le doresc sănătate, mult noroc şi numai bine, aşa cum ne-au dorit şi ei nouă", i-a ironizat tehnicianul lui FC Bihor pe "cavalerii fluierului" care au oficiat la Salonta.
Omologul său de la Liberty, Tibor Selymes, nu s-a declarat satisfăcut de rezultatul de egalitate. "Nu mă pot declara mulţumit când pierdem puncte acasă. Am avut o primă repriză mai slabă, iar în a doua am jucat mult mai bine", a afirmat Selymes Tibor.