Atât Călin Cheregi, cât şi Tiberiu Csik s-au declarat mulţumiţi cu rezultatul de egalitate din meciul FC Bihor - Olimpia Satu Mare.

"Rezultat echitabil"

Dincolo de punctul obţinut, antrenorul orădean a remarcat numărul juniorilor din echipa sa. "Știam că întâlnim un adversar bun, cu jucători experimentați, cu experiență în liga a doua și în prima ligă. În ceea ce ne privește pe noi, am făcut o primă repriză puțin mai modestă, în repriza a doua, ușor, ușor ne-am intrat în joc, ne-am creat și acea ocazie de gol, care din păcate n-am reușit să o fructificăm. Una peste alta, este un rezultat echitabil, având în vedere că am întâlnit un adversar din partea superioară a clasamentului. Tot ca și aspect pozitiv din acest joc, aș dori să remarc că am terminat jocul cu patru juniori în teren. Astfel, aș dori să evidențiez debutul juniorului Ban, plus cei trei care au jucat. Nu ne rămâne decât să mergem mai departe, să abordăm cele trei jocuri care mai sunt și să aducem cât mai multe puncte posibile", a comentat Călin Cheregi.

"Nu ştiu dacă mergem la Slatina"

Miercuri, FC Bihor ar trebui să joace la Slatina, dar deplasare este pusă sub semnul întrebării, după ce preavizul de zece zile al lui Viorel Nemeş a expirat, iar CJ Bihor nu a desemnat alt preşedinte. "Nu ştim dacă vom fi prezenţi miercuri la FC Olt. În momentul de faţă pot să mă aştept să plecăm sau să nu plecăm. Ceea ce se întâmplă acum la acest club tinde să devină horror. Nu ştim dacă plecăm, dacă avem cu ce să plecăm şi când să plecăm", a adăugat Cheregi.

"Meci sub nivelul Ligii a II-a"

Cu aspiraţii la play-off, Olimpia nu a fost în stare să pună probleme unei echipe ameninţate cu retrogradarea. „Consider că a fost un meci sub nivelul ligii a II-a, față de ce am etalat noi până acum. Nu pot să spun că sunt mulțumit, dar nici nemulțumit. Am luat un punct, n-am reușit mai mult, mergem înainte. Urmează încă trei etape în care trebuie să facem trei puncte pentru a fi sigur de prezenţa în play-off. Acesta este obiectivul nostru și pentru acesta trebuie să muncim mai departe", a declarat Tiberiu Csik, antrenorul Olimpiei Satu Mare.