La conferinţa de presă de după meciul FC Bihor -Universitatea Craiova atât Gheorghe Ghiţ, cât şi Nicolo Napoli au apreciat rezultatul (1-1) ca fiind echitabil.

"Puteam câştiga, dar şi pierde"

Antrenorul orădean a recunoscut că nu s-a dovedit inspirat la schimbările efectuate, a remarcat creşterea calitatică a jocului, dar s-a declarat dezamăgit de faptul că acest lucru nu s-a reflectat în rezultatul final. "A fost un meci în care și puteam să câștigăm și puteam să pierdem. După 0-1 am reacționat bine, am marcat. Am făcut o primă repriză mai bună, în a doua am presat, dar pe sfârșit pe fondul unor greșeli personale, puteam și să pierdem. Culmea că în sistemul 4-4-2 ne-am creat ocazii mai puține decât în 4-3-3, pentru că schimbările pe care le-am făcut, se pare că n-au fost atât de inspirate. Am gândit că o să creem presiune pe cei doi fundași centrali, dar astăzi nu ne-a ieșit. Am și avut ocazia să tranșăm victoria de partea noastră, la ocaziile lui Bic, Fl. Pop și Lukacs. Una peste alta, cred că a fost un rezultat echitabil. Eu cred că suntem în creștere ca și joc, dar asta trebuie să se vadă în rezultate. Preferam să nu jucăm mare lucru şi să avem puncte. Astea dau încredere jucătorilor", a afirmat Gheorghe Ghiț.

"E bun un punct la Oradea"

Italianul de pe banca FC Universităţii Craiova s-a declarat mulţumit cu punctul obţinut la Oradea. "A fost un meci foarte echilibrat. Am reușit să obținem un penalty în primele minute, dar nu am avut posesia mingii în prima repriză, nu ne-am creat ocazii de gol. Oradea a făcut o primă repriză foarte bună, a stat bine în teren, are jucători buni. În repriza a doua am încercat să câștigăm meciul, am avut două - trei ocazii de gol, dar nu am reușit să marcăm. Consider că e bun un punct la Oradea, şi cu această remiză FC Universitatea Craiova se află în grafic", a declarat Nicolo Napoli.