Vocea antrenorilor
Cristian Achim:
"Nu am pierdut jocul la ultima aruncare"
"A fost un meci frumos, desfășurat într-o sală care îmi place, pentru că dispune de un public care se pricepe la baschet. Clujul a arătat că își dorește să câștige și a dat tot ce a putut pentru a obține victoria. Din păcate nu pot să spun despre noi că am dat totul, mai ales după prestația din primele două sferturi. Una peste alta, consider că echipa din Cluj a meritat victoria și vreau să o felicit pe această cale. În ceea ce ne privește nu vreau să fac o dramă dintr-o înfrângere. Nu am pierdut jocul la ultima aruncare. Au fost mai multe decizii pe parcursul jocului care au condus la acest deznodământ. Sunt convins, dacă s-ar fi evitat acele greșeli, nu s-ar fi ajuns la situația în care meciul să fie decis de o aruncare precum cea a lui Mihai Silvășan."
Dorin Pintea:
„Le-am zis băieţilor să arunce mult de afara"
"Înaintea meciului, le-am spus la băieţi că trebuie să câştigăm cu un punct diferenţă, nu e nevoie de 16 şi m-au ascultat. Le-am zis băieţilor să arunce mult de afară şi am marcat zece coşuri de trei puncte. Ei ne-au dominat sub panou ca înălţime, aşa că aveam şansa noastră să aruncăm de afară şi astăzi am avut un om în mână, pe Silvăşan, care ne-a ajutat foarte mult".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.