Vocea antrenorilor
"Nu este suficient să vrei"
Tehnicianul lui FC Bihor, Ion Marin, a susţinut că gazdele s-au impus cu şansă. Totodată, a criticat şi jocul slab prestat de elevii săi. "Fără teama de a greşi, spun că gazdele au obţinut o victorie norocoasă, dar pe care şi-au dorit-o foarte mult. La fel de bine pot să afirm că şi noi ne-am dorit mult, dar am reuşit puţin. Avem foarte mult de lucru. Nu este suficient să vrei, trebuie şi să ştii şi să poţi. Am pierdut din cauza propriilor greşeli şi a neputinţei", a afirmat "Săpăligă". Cu toate că a pierdut, antrenorul formaţiei bihorene a menţionat că obiectivul este neschimbat. "În ciuda acestui eşec, obiectivul rămâne acelaşi: promovarea, la care şi jucătorii trebuie să se înhame şi să tranşeze jocurile pe teren. Trebuie să joace toţi, să fie o echipă. Campionatul este lung şi nu se poate spune că am ieşit din cursă", a adăugat Marin.
Singurul jucător de care antrenorul s-a declarat oarecum mulţumit a fost Vali Miculescu. Asta, după ce, etapa trecută, nu l-a reţinut în lot, motivând că atacantul este supraponderal. "Miculescu şi-a făcut datoria, iar Stan este departe de ceea ce a reprezentat el în anii trecuţi. Am apelat la Miculescu, pentru că Gado s-a accidentat şi a rămas acasă. N-am făcut rău că am mizat pe el. Atât cât a putut s-a străduit să fie util echipei. A fost cel mai periculos jucător pentru adversari, dacă ţinem cont că a trimis mingea în bară şi a încercat alte şuturi la poartă", a mai spus Ion Marin.
"Aveam mare nevoie de victorie"
"Principalul" reşiţenilor, Alexandru Pelici, a lăudat determinarea jucătorilor săi. "Aveam mare nevoie de această victorie, ca de altfel şi FC Bihor. Poate şi din această cauză nu au existat foarte multe ocazii de gol. M-a mulţumit dăruirea, puterea de luptă şi caracterul de care au dat dovadă jucătorii mei. S-au exprimat în teren ca o echipă. Obiectivul meu rămâne neschimbat: formarea unei echipe competitive şi atragerea oamenilor la stadion. Bineînţeles, dacă vom ajunge în fruntea clasamentului nu ne vom da la o parte", a precizat Pelici la conferinţa de presă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.