Vocea antrenorilor
"Urmează un sezon de "B" cum n-a fost niciodată!"
Ion Marin: "A fost un joc tipic de final de campionat, ambele formaţii au luptat pentru victorie, pentru o clasare cât mai bună în clasament. A ieşit un joc spectaculos şi frumos, dovadă că atunci când un joc nu are miză, jucătorii îşi pot etala calităţile fizice şi tehnice. Au fost două reprize total diferite, în prima noi ne-am creat câteva ocazii prin mingi perpendiculare jucate pe vârfuri, dar, din păcate, Szekely a ratat de trei ori. Gazdele au început mai bine repriza secundă, după primirea celui de-al doilea gol noi am dominat finalul, dar haotic. O victorie meritată a gazdelor, care însă merită felicitări mai multe pentru ceea ce au realizat la această echipă şi pentru ceea ce vor face. Sunt lucruri foarte bune, pe care Clujul nu le are. Urmează un campionat foarte greu, aşa cum în "B" n-a fost niciodată, cine va avea minte se va organiza din timp pentru a evita surprizele neplăcute".
"Îi felicit pe jucătorii mei, în special pe cei tineri!"
Nicolae Kovacs: " Mă aşteptam la un meci greu, pentru că "U" are o echipă foarte bună, cu un joc bun şi un antrenor care ştie meserie. Noi ne-am confruntat cu destule accidentări, l-am avut şi pe Coţan suspendat. Fotbaliştii mei s-au remarcat îndeosebi prin luptă, una crâncenă, pentru că "Săpăligă" şi-a aşezat foarte bine echipa în teren. Mă bucur foarte mult că am câştigat acest meci, pentru că am avut unele reţineri înaintea partidei, ce s-au dovedit nefondate. Îi felicit pe jucători, îndeosebi pe cei tineri, care au evoluat foarte bine şi care, sunt sigur, pe viitor vor realiza mai multe".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.