Vocea antrenorilor
"Am obţinut un rezultat mare!"
Adrian Matei, antrenor Minerul Lupeni
?Cred că am jucat împotriva celei mai bune echipe întâlnite în primele trei etape, cu un gabarit foarte bun, cu o posesie foarte bună, ce are în componenţă jucători experimentaţi, care ne-au pus multe probleme. Am avut şansă prin eliminarea lui Lazăr, poate că altfel rezultatul final ar fi fost altul. Faptul că suntem pe podium înseamnă şi că jucătorii respectă ceea ce le cer, dar şi că am fost luaţi de sus de adversari, care au crezut că le va fi uşor cu o nou promovată. Suntem o echipă mică, azi (n.r. - sâmbătă) am obţinut un rezultat mare şi nu ştiu dacă vom mai repeta această figură.?
"Nu trebuie să fim protejaţi, doar arbitraţi corect"
Alin Artimon, antrenor FC Bihor
?Jocul n-a fost unul prea reuşit. Având un jucător eliminat foarte repede, am reuşit foarte greu să facem presiune şi să facem efort suplimentar. Chiar şi aşa însă, ne-am creat destule ocazii clare de a înscrie, ratate din păcate. În privinţa arbitrajului, apreciaţi dvs. cum a fost. În minutul 90, au fost două penalty-uri în aceeaşi fază. Cred că şi acum îi bate mingea lui Bălău. Dacă arbitrul nu acordă lovitură de la 11 m la asemenea faze, nu ştiu când se mai poate fluiera. Cred că şi dacă suntem o grupare cu pretenţii, nu trebuie să fim protejaţi, dar să ni se dea ceea ce este corect, la fel şi adversarilor. Per total, luând în calcul şi faptul că din min. 30 am jucat cu un om în minus, şi că am păstrat aşezarea 3-3-3, una destul de riscantă, cred că ne-am descurcat. Regret că gazdele au fructificat singura ocazie ce au avut-o, iar noi am ratat mult. A fost un joc la discreţia noastră, chiar dacă exprimarea n-a mai fost la acelaşi nivel ca şi în precedentele două partide".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.