"Copiii încep să se maturizeze"

Antrenorul Gheorghe Ghiţ a pus victoria echipei sale pe seama angajamentului, disciplinei tactice şi a pregătirii fizice. "Sunt bucuros că în sfârşit am reuşit să legăm două rezultate pozitive. Chiar dacă există mult entuziasm şi suntem pe un drum bun, mai avem încă destul de lucru. Totuşi, îmi felicit jucătorii pentru munca depusă, modul cum s-au dăruit şi reuşitele lor. Mi-a plăcut disciplina tactică şi faptul că aceşti copii încep să se maturizeze şi nu se tem să-şi impună jocul. Plus că printr-o pregătire fizică bună reuşim, ca şi în alte dăţi, să ne atingem scopul. La pauză le-am spus băieţilor că, dacă insistăm, putem să surprindem adversarul. Golul ne-a descătuşat, ne-a dat moral. Orice reuşită aduce o altă stare de spirit, mai ales unei echipe tinere cum este cea a noastră", a comentat Ghiţ.

Tehncianul orădean a spus că l-a înlocuit pe Dumitru Copil, printre cei mai slabi jucător de pe teren, din raţiuni tactice, nu neapărat pentru duelul verbal avut cu spectatorii după încheierea primei reprize. "L-am schimbat din raţiuni tactice. Nu a avut reuşite în acest joc. Se întâmplă oricui, mai ales că la Şimleu a făcut un meci bun. Am văzut ce a făcut şi îmi cer scuze în numele lui. Vom vedea dacă vom lua măsuri împotriva lui, nu vreau să vorbesc acum, la cald", a precizat Ghiţ.

 

"Am început relaxaţi repriza secundă"

"Principalul" Unirii Alba Iulia s-a declarat nemulţumit de atitudinea cu care jucătorii au abordat partea secundă a jocului de la Oradea. "Prima repriză a fost în general echilibrată, poate cu un plus pentru noi. Dacă marcam, altfel ar fi decurs jocul. Repriza a doua am început-o mai relaxaţi, în special la mijlocul terenului, unde nu am reuşit să blocăm adversarul. Am luat uşor şi cartonaşul roşu. Ăsta este fotbalul! Păcat, puteam scoate un egal, dar şi Oradea mai putea marca după eliminarea lui Poverlovici", a spus Marius Baciu, care a motivat eşecul şi prin prisma absenţelor unor jucători de bază. "Ne-au lipsit jucători importanţi, cum ar fi căpitanul Dâlbea, un jucător care ponderează, dă siguranţă şi îi poate coordona pe aceşti tineri de mare perspectivă. Asta a fost istoria acestui joc, sperăm să scoatem maximum din ce urmează", a adăugat Baciu.